A depănat amintiri, a vorbit despre zbuciumata și interesanta sa activitate.

A început cu zborul și a ajuns până la deputat, atașat al apărării și, într-un final, consul al României la Ungheni. Este vorba, bineînțeles, de Petru Lițiu, care a fost invitat special la ”Seara cu autoritate”, organizată pe 30 august de Organizația tinerilor lideri și antreprenori – Junior Chamber International (JCI) din Ungheni.

”Eu sunt transilvănean, din județul Bistrița – Năsăud, din Beclean. Acolo am binevoit să vin pe lume în urmă cu mulți ani, mai exact în urmă cu 69 de ani”, așa și-a început povestea domnul consul.

Dânsul a povestit și cum a ajuns să fie aviator. ”Sunt dintr-o familie de trei băieți. După ce am absolvit nouă clase, tata a hotărât să ne stabilim la Cluj. Acolo a continuat orientarea mea pentru ceea ce era să devin mai târziu. Nu eram sigur ce vreau să fac după armată, dar, într-un final, mă câștigase o profesie care îmi părea extrem de interesantă – aviația. În 1969, am absolvit Școala Militară Superioară de Ofițeri de Aviație ”Aureliu Vlaicu”, povestește.

În 1982, a fost numit comandant de regiment de elicoptere la Sibiu, fiind primul căpitan din Armata Română comandant de regiment. Apoi, în 1986, a fost numit inspector-șef de zbor la București.

Peste câțiva ani, viața profesională ia o altă cursă. În 1991, Petru Lițiu îți începe, la Cluj, activitatea de ziarist, apoi director al unui ziar. La îndemnul soției sale, în 1992, intră în viața politică. Este ales deputat  în Parlamentul României.

În diplomație își face apariția prin 1998, când statul român a deschis o misune diplomatică militară în Albania. ”Am găsit Albania la fel cum am găsit Republica Moldova acum șase ani: dezastruoasă, străzi și drumuri rele… În trei ani, cât am stat acolo, devenise de nerecunoscut. Albania creștea din toate punctele de vedere. Aveau o politică și o guvernare interesantă.  Republica Moldova, însă, a evoluat puțin, din păcate”.

Tinerii din JCI l-au întrebat pe consul și despre Ungheni: cum l-a găsit când a ajuns aici și cum e acum?

”Ungheniul a făcut pași mai importanți decât alte localități din Republica Moldova. Am fost aici șase ani și am văzut cum s-a schimbat în bine orașul, mai repede decât altele”, a spus dânsul.

Referindu-se la Republica Moldova în general, Petru Lițiu a menționat:  ”R. Moldova e puțin rămasă în urmă față de vecinii ei din lagărul socialist: Polonia, România, Bulgaria. Mi se pare o țară guvernată după alte reguli. Aici ar trebui să primeze investițiile. În primul rând, în infrastructură, învățământ și altele. Sunt domenii în care e de lucru, încât ar trebui să vină toți moldovenii acasă”.

Cum a ajuns la Ungheni?

Petru Lițiu a ajuns în Republica Moldova după ce și-a încheiat activitatea sa în calitate de Consul general în Italia.

”Am auzit de deschiderea Oficiului consular la Ungheni, am venit cu soția, ne-a plăcut orașul și iată-ne aici după nouă ani”, zâmbește.

În concluzie

”A fost o viață relativ zbuciumată”, spune cu melancolie, după care subliniază: ”Personal, sunt mulțumit”. Acum nu-și dorește decât aă aibă grijă de frumoasa lui familie, de unicul său nepot, care a intrat în acest an la liceu.

Ulterior, pe pagina sa de facebook, Petru Lițiu a postat următorul mesaj: ”Am fost plăcut impresionat de preocupările acestor tineri, de maniera în care s-au purtat discuțiile și de interesul manifestat pentru viitorul lor și al celor de care, unii, deja trebuie să fie interesați. Le mulțumesc pentru invitație și m-aș bucura dacă întâlnirea cu mine le-a insuflat cel puțin două idei: să nu renunțe niciodată la ceea ce și-au propus să facă și să creadă cu tărie că omul este liber să-și aleagă soarta, împotriva voinței nefirești a altora”.

”Lucrurile mari încep de la fapte mici. Am cunoscut  încă un rezumat al vieții unui om mare, încă o experiență frumoasă de viață. Astfel de evenimente ne apropie de succes, ne motivează”, a declarat președintele JCI, Roman Bucatca.

”A fost o întâlnire productivă și binevenită, fiindcă s-ar putea ca cineva dintre audienți să se inspire, să tindă spre mai mult, să vadă cum alții au reușit. Or, personalitățile marcante de azi au avut și ele greutățile lor pe parcursul devenirii”, a spus Adrian Cheptonar, membru JCI, director ”Nexus”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(390 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: