Când R.Moldova și-a sărbătorit Ziua Independenței, slavă Domnului, eram plecată în străinătate. Tocmai seara am intrat pe internet, pentru a vedea cine și câte flori a depus pe la monumente, căci doar asta știu să facă de câțiva ani încoace.

Nu mi-am dorit să scriu un cuvânt despre independența, care, se pare, nici nu a existat vreodată. Existența sa se vede doar în documente și în faptul că noi, oamenii, suntem mai liberi din punct de vedere fizic. Dar Republica Moldova nicidecum nu e independentă.

Iar voi, unii, și până azi duceți o altă mantie.Mă gândesc că poate nouă ne este dat să îngenunchem în fața altora, în fața unui străin.

Bine. Ca să nu zică cineva că exagerez, am să dau un mic exemplu.

Când e vorba de Ziua Independenții – nu de un hram al unui oraș sau de ziua studenților, tineretului și așa mai departe – ce caută interpreți ruși să ne facă sărbătoarea? Interpreți care nu ne reprezintă ca neam, cultură și nici limbă?

Spuneți-mi, vă rog, care e motivul pentru care interpreții noștri din Republica Moldova nu au cântat în locul lor?

Avem atâtea ansambluri, avem atâția interpreți buni! De ce?

Oare așa ne promovăm noi tradițiile, cultura, neamul?

Despre ce independență vorbim când demnitate nu avem? Mai nu-i pupau unii politicieni de-ai noștri pe Baskov și Malincov, pe Gagarina…ca să ce? Puneți-vă, domnilor,muzica lor în mașină, în casă. Ascultați-i cât vreți, dacă așa vă plac.

Dar nu înțeleg ce are cuvântul independență cu muzica acestor invitați din Rusia?

Eu cunosc foarte bine despre ce cântă dânșii, nu am nimic împotriva lor. Dar, în cel mai rău caz,  să fi avut unele tangențe… Cred că duceți lipsă de dragoste și sunteți frustrați.

O altă temă. Eram deja acasă și am urmărit cu atenție ce s-a întâmplat. Vorbesc despre 31 august, Ziua Limbii Române.

Ei bine, aici președintele Republicii Moldova o ține una și bună. El a scris și a declarat că sărbătorește ziua limbii… moldovenești.

Cum să ai un președinte care nu știe istorie și, până la această vârstă, fiind în așa funcție, nu vrea să înțeleagă că limbă moldovenească nu există, e doar dialect?

Dar Dumnezeu cu el, are omul vreun ordin de la stăpânul său. Copiii lui învață româna și, din câte am înțeles, o vorbesc foarte bine.

Altă chestie e că dânsul tot repetă de Ștefan cel Mare și limba moldoveanească. Eu cred că Ștefan cel Maredemult v-ar fi executat pe toți, dacă ați fi gândit pe vreme lui așa!

Cică tare-l mai repsectă pe Ștefan cel Mare. Ce să zic?Domnitorul Moldovei nu a îngenuncheat decât în fața lui Dumnezeu, astfel încât azi ar trebui să vă fie rușine unora dintre voi să-i rostiți numele când v-ați șters picioarele de tot ce înseamnă demnitate, neam  și cultură!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(562 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: