Au parcurs peste 2500 de kilometri ca să demonstreze că dizabilitatea nu e o sentință, că fiecare om are dreptul la șanse egale.

La sfârșit de august, peste 20 de entuziaști, membri ai Asociației ”Courir pour Guerir” din Montbrison, Franța, persoane cu nevoi speciale și însoțitori ai acestora, adepți ai unui stil de viață activ, au ajuns în Republica Moldova.

Au venit ca să împărtășească din energia și spiritul lor caritabil cu semeni de-ai lor din localitățile noastre, inclusiv din raioanele Ungheni și Nisporeni. La Ungheni au ajuns pe 24 august, bine dispuși și nerăbdători de a le arăta cât mai multor oameni că se poate trăi activ, chiar și atunci când ai posibilități locomotorii limitate.

Prima oprire au făcut-o la sediul filialei Ungheni a Mobiasbancă, unde au fost salutați cordial de angajații de aici.
”Ne bucurăm că turul prin Ungheni începe anume de la filiala Mobiasbancă. Sperăm că atitudinea pro-activă și curajul colegilor francezi de a se autodepăși va influența cât mai mulți locuitori ai orașului nostru, și nu doar persoanele cu necesități speciale, să ducă un mod activ și sănătos de viață, să fie implicați în viața comunității”, a declarat Daria Babin, directoarea filialei Ungheni a Mobiasbancă, după care a subliniat: ”Ne dorim să activăm într-o societate sănătoasă și armonioasă, asta însemnând familii fericite, clienți mulțumiți, cărora să le prospere afacerile și care, în acest mod, să contribuie la dezvoltarea orașului Ungheni”.

Dânsa a explicat și de ce entuziaștii francezi au venit anume aici, la sediul Mobiasbancă: ”Pentru că banca noastră a decis să susțină proiectul partenerilor din Franța, de la Asociația ”Courir pour Guerir”, pentru a demonstra că, totuși, se poate. Se poate duce un mod activ de viață, se poate călători, se poate bucura de viață. Asta, chiar în condițiile unei deficiențe locomotorii sau altor probleme de sănătate”.

Mai târziu, oaspeții francezi au pornit într-o cursă prin raion, căci și-au pus drept obiectiv să parcurgă peste 38 de kilometri, ajungând și în localități rurale.

”Scopul nostru este de a crea condiții persoanelor cu diverse maladii sau dizabilități de a-și revendica o imagine de sine pozitivă și de a se reintegra în societate, prin diverse activități”, a spus Valerie Mathevon, reprezentantă a Asociației ”Courir pour Guerir”.  ”Cel mai important mesaj pe care vrem să-l transmitem este că viața continuă, indiferent de ce se întâmplă”, a adăugat și Marie France Beldame, președinta Asociației. Mai mult ca atât, partenerii francezi au vizitat spitale, școli, centre pentru persoane cu nevoi speciale și asociații specializate, au venit și cu donații diferite.

De notat că la Ungheni, imediat ce au sosit, au fost salutați și de Philippe Chaudier, om de afaceri francez, stabilit de ani buni la Ungheni și care desfășoară numeroase acțiuni de caritate, fiind cunoscut și ca președinte al AO ”Degețel”. Philippe Chaudier își are rădăcinile exact în regiunea de unde au venit și reprezentanții Asociației ”Courir pour Guerir”.

Potrivit consilierului pentru cooperare și acțiune culturală al Ambasadei Franţei în Republica Moldova, Jeremie Petit, această acțiune a Asociației ”Courir pour Guerir” va da un semnal de speranță și încredere semenilor din Republica Moldova.

Apropo, ”Courir pour Guerir” înseamnă din franceză ”A alerga pentru a vindeca”. Deci, alergați, mișcați-vă și veți fi mereu utili societății.                                                                                                                     P.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(52 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: