Aș fi un mare naiv, dacă mi-aș propune să scriu totul despre părintele Anton Tudoreanu. Despre domnia sa s-au scris multe și se vor scrie încă. Poate mai mult decât niște articole sporadice. Despre dumnealui merită să se scrie volume, care să se regăsească pe mesele celor ce studiază religia și teologia, căci părintele Tudoreanu  este un exemplu ilustru de slujire lui Dumnezeu.

Mă văd, însă, obligat să mai prezint câteva momente din viața și activitatea dânsului. Unele dintre ele sunt mai delicate, cu un conținut sumbru, dar care vin să întregească portretul protagonistului nostru și, mai ales, să evidențieze răbdarea, care pentru părintele Anton nu era o manifestare de moment.

Răbdarea pentru dumnealui era un mod de a fi, un stil de viață dacă vreți, era însuși sensul existenței sale. Această virtute l-a și ajutat să treacă peste toate încercările timpurilor, și celor mai vechi, și celor mai noi.
Și, într-adevăr, când a trebuit mai multă răbdare?

Poate atunci când Anton, născut în anul 1923, fiul lui Tudor și al Elizavetei Tudoreanu din Păulești, studia la Seminarul Teologic din Chișinău, ulterior evacuat în Banat, iar războiul a făcut ca el, din Timișoara, să fie mobilizat în Armata Română.
Sau poate atunci când, în 1944, sovieticii l-au adus la Tiraspol și iarăși a fost trimis pe front. A fost grav rănit la cap, fiind apoi luni de zile prin spitalele de campanie pe teritoriul Poloniei și apoi ale Prusiei.
După revenirea la baștină, credința și răbdarea l-au determinat pe Anton să se hirotonisească și să devină parohul satelor Păulești și Nișcani, raionul Călărași.

Anul 1959 a fost unul trist pentru creștinismul din R.S.S. Moldovenească. Sute de biserici au fost închise și lăsate la voia întâmplării, multe dintre ele fiind utilizate ulterior pentru cele mai năzdrăvane „proiecte”, dacă e să folosim un cuvânt mai la modă actualmente.
Și iarăși a fost nevoie de răbdare, căci bisericile în care slujea preotul Anton au fost închise și ele, iar el a trecut la Sipoteni.

Sipotenenii, foarte mulți la număr și foarte diferiți la caractere, au constituit mediul în care părintele Anton s-a manifestat ca o față bisericească luminată, fermă și corectă. Numai cu o răbdare venită de Sus a putut să-i împace pe majoritatea, să le cucerească dragostea și respectul.
Intenționat am subliniat cuvântul „majoritatea”. Desigur, în circumstanțele anilor 50,  erau indivizi care doreau cu orice preț să-și demonstreze, în fața autorităților de atunci docilitatea excesivă.
Dar oare se putea opune cumva sau supăra părintele Anton, când funcționarul de la centrul raional îl chema, îl insulta și chiar îi stabilea strict orarul și traseul pe care urma să-l respecte când avea să meargă de acasă spre biserică și înapoi?

Într-o duminică, un brigadier din colhozul local, Ion Grigore Chitoroagă, a primit indicația unui sef să meargă și să închidă biserica, ca oamenii să se ducă la seceriș și nu la slujbă.
Nenea Ion a refuzat. S-a găsit, însă, alt brigadier, care visa să fie „prisâdateli” în sat. S-a pornit să îndeplinească sarcina deocheată, doar că pe drum spre biserică s-a răsturnat motocicleta, iar el a decedat.
Sătenii și azi mai vorbesc cu tristețe și ironie despre această prostie omenească, iar mama deseori ne aducea aminte în copilăria noastră.
Nimeni nu știe ce se petrecea în sufletul părintelui Anton atunci când, susținut de un grup de credincioși, în ciuda interdicțiilor și presiunilor autorităților, a organizat și a înfăptuit reparația bisericii; atunci când unii locuitori din preajmă se plângeau la raion că nu au viață bună din pricina bocănitului.
Altă dată, s-a găsit un grup de inși ce au decis să-i ceară socoteală părintelui Anton și l-au invitat „la covor” în sediul casei de cultură. Dumnealui a venit, a deschis ușa. În încăpere era un fum dens de țigară, de pluteau topoarele. „Oameni buni, le-a zis părintele, neavoastră vă aflați în casa de cultură. Aici trebuie să învățați și să faceți cultură! La revedere”. Activiștii au rămas perplecși.
Iartă-i, Doamne, pe toți că n-au știut ce fac.

Noua suflare de la sfârșitul anilor 80 – începutul anilor 90 a descătușat sufletele oamenilor, le-a deschis calea spre credință, spre biserică. Părintele Anton, cu care am discutat în repetate rânduri, avea o atitudine calmă față de aceste noi realități. Continua să fie același, așa cum l-au cunoscut enoriașii zeci de ani: om de o cultură deosebită și o cumsecădenie uimitoare. Era plin de demnitate, vorbea puțin și nu suporta pălăvrăgeala.

În toamna anului 1990, la insistența comitetului bisericesc și încurajat de mai mulți credincioși activi, părintele Anton a acceptat, în sfârșit, să participe la o mare acțiune publică: sfințirea șipotului satului Sipoteni. A venit o mare de lume de prin toate părțile, căci era sărbătorit și hramul satului în noile condiții democratice.

Părintele a săvârșit ritualul creștinesc, așa cum făcea de obicei, după care s-a retras. Au urmat acțiuni publice de comemorare a celor căzuți în cel de-al doilea război mondial, la care părintele Anton Tudoreanu era invitat deja și ca veteran de război. De acum mitingurile neapărat erau precedate de  panahida dusă de preotul nostru.

Anii… Părintele Anton, cu vârsta, devenea tot mai domol în mișcări. Către anul 2001, starea sănătății i se înrăutățește. Cu toate acesta, nu înceta să vină la biserică, unde serviciul divin era deja preluat de preotul Ghenadie.

Părintele Anton a lăsat cuvânt să fie înmormântat la Nișcani, alături de soția sa Elizaveta,  care a decedat la naștere, împreună cu pruncul său, cu aproximativ 40  de ani mai devreme.
Doamne! Câtă durere! Câtă credință! Câtă răbdare!

A plecat la Domnul pe 6 iunie 2001 și a fost înmormântat așa cum i-a fost dorința, la Nișcani, chiar dacă sipotenenii și-au dorit ca părintele lor drag să fie înmormântat în curtea bisericii în care vocea dumnezeiască a domniei sale a răsunat 42 de ani.

La 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice, enoriașii din Sipoteni au înălțat în curtea bisericii o răstignire în memoria celui care a fost părintele Anton Tudoreanu.
Alexandru Lipcanu,
5 iulie 2017           

(572 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: