Orașul Cornești are stema și drapelul său. După aproape un an de lucru, cercetări și analize, Comisia Națională de Heraldică a avizat cele două simboluri publice, realizate de pictorul Alexandru Roșca-Ceban. S-a întâmplat pe 2 mai.

Peste trei săptămâni, la 26 mai, Consiliul orășenesc Cornești aprobă stema și drapelul localității,  ca exact peste o lună, la 26 iunie, Președintelui Republicii Moldova semnează un decret privind înregistrarea stemei și drapelului orașului Cornești în Armorialul General al Republicii Moldova.

Deci, e oficial! Urmează ca, până în toamnă, și stema, și drapelul să ajungă în primărie.

”Ne dorim foarte mult să le avem până în luna octombrie, când localitatea noastră împlinește 150 de ani de la fondare”, ne-a spus primarul Vera Buga.

Ce reprezintă stema?
Elementul principal e un cap de cerb pe un scut de culoare roșie.

”De ce anume capul de cerb?”, vă veți întreba. Explicația vine de la Silviu Tabac, doctor în istorie: ”Acesta simbolizează faptul că localitatea este înconjurată de codri”. Până și sovhozul din epoca sovietică purta denumirea ”Codrii”. În prezent, ansamblul folcloric din Cornești, renumit în republică, dar și în afara hotarelor ei, se numește ”Codrenii”.  E, dacă vreți, o carte de vizită a orașului Cornești.

În plus, așa cum afirmă Silviu Tabac, cerbul ne duce cu gândul și la… coarne, la ”cornul de animal”, cuvântul ce ar sta la baza numelui Cornești.

Între coarnele cerbului se observă o fântână heraldică. Nu este nimic altceva decât amintirea despre celebra apă mineral ”Cornești”, care a dus faima orașului, decenii la rând, departe, peste hotare.

Capul scutului e de culoare aurie, încărcat cu o roată de șină înaripată de culoare neagră. Acest simbol, apropo, se regăsește pe toate stemele localităților  cu gări și stații de cale ferată. Orașul Cornești a apărut și s-a dezvoltat, susțin istoricii, datorită construcției căii ferate Chișinău-Ungheni în anii 1871-1875.

Deasupra scutului vedem o coroană murală de argint cu trei turnuri, ceea ce arată statutul orașului Cornești: oraș- nereședință de raion.

Drapelul orașului Cornești
A fost elaborat în baza stemei, astfel că are pe el aceleași simboluri: cerbul, fântîna heraldică și  o roata de șină înaripată. Culorile sunt aceleași ca de pe stemă: roșu și auriu.

Roșul – culoarea predominant
Silviu Tabac explică și semnificația principalei culori de pe simbolurile heraldice ale orașului Cornești – roșu. ”E un simbol heraldic al sacrificiului: sacrificiul simbolic al animalului vânat, sacrificial real militar pe altarul patriei în cel de-al doilea război mondial etc. Totodată, roșul este și culoarea care marchează tradițiile de stânga ale localității, explicabile prin însăși faptul nașterii ei ca una a muncitorilor de cale ferată”.

Și mai afirmă Silviu Tabac că anume această culoare va proteja localitatea pe viitor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(99 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: