Polițiștii din Călărași împreună cu procurorii raionului Călărtași au destructurat o grupare criminală.

Potrivit Veronicăi Jacota, ofițer de presă la Inspectoratul de Poliție din Călărași, este vorba de șapte persoane, șase bărbați și o femeie cu vârstele cuprinse între 17 și 45 ani, originari din raionul Călărași, specializată în comercializarea substanţelor psihotrope (care acționează asupra psihicului) în proporţii deosebit de mari pe teritoriul raionului.

”În baza informației deținute în perioada ultimilor trei luni ale anului curent, ofițerii de investigație ai Inspectoratului de Poliție din Călărași, au documentat o rețea specializată în comercializarea substantelor psihotrope. Astfel, procurorii şi poliţiştii au acumulat probe convingătoare care ar demonstra vinovăţia membrilor grupării în instanţa de judecată, organizând operaţiunea specială de localizare şi reţinere a indivizilor”, a subliniat ofițerul de presă.

Reţinerea suspecţilor a avut loc săptămâna trecută, în dimineața zilei de 3 august la domiciliul fiecaruia dintre membri, sub monitorizarea strictă a procurorilor şi a ofiţerilor de investigaţii. Aceștia au fost încătuşaţi şi escortaţi la Inspectoratul de poliție pentru audieri.

”Totodată au fost demarate și percheziţii autorizate la domiciliile acestora, de unde s-au ridicat cantităţi impunătoare de droguri”, a mai spus Veronica Jacota. Drogurile erau vândute pe teritoriul raionului Călărași la un preț de 300 de lei pentru un pachețel, valoarea fiind de 21 mii lei.

”Toate cele șapte persoane au fost reținute pe un termen de 72 de ore în izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului și sunt cercetați pentru circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 15 ani”, a mai adăugat ofițerul de presă a Inspectoratului de Poliție din Călărași.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(83 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: