O nouă rundă a concursului tradițional privind bunele practici în comunitățile cele mai active din Republica Moldova, organizat de IDIS ”Viitorul”. 

            Foto: facebook.com (Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova)

De data aceasta, au fost selectate câte trei comunități din raioanele Ungheni și Călărași. Nisporeniul, se pare, nu are cu ce se lăuda.

Urmează ca echipa Programului Bunelor Practici din cadrul IDIS ”Viitorul” să le viziteze în scurt timp, ca, ulterior, să stabilească învingătorii. Cele mai bune exemple de bună practică vor fi incluse într-o Antologie a bunelor practici și vor fi premiate în cadrul unei ceremonii festive, la finele anului 2017.

Până atunci, însă, mai este. Important acum e să se cunoască ce lucruri frumoase pot face oamenii noștri.

Astfel, la Bravicea Călărașilor se editează ziarul comunitar „Curierul de Bravicea”, scris și distribuit de tineri și aleșii locali, astfel fiind asigurată o informare mai largă a cetățenilor.

La Sipoteni a fost deschis Postul de salvatori și pompieri voluntari, un eveniment inedit și cu impact și un bun exemplu de implicare a autorităților, dar și a comunității în rezolvarea unei probleme importante a satului.
Un bun exemplu de implicare este și în orașul Călărași. Aici, cu ajutorul unei voluntare de la Corpul Păcii, au fost instalate 37 de indicatoare stradale.

La Ungheni, o bună practică ce demonstrează implicarea societății a fost numită ”Cheltuim eficient bugetul local”, titlul fiind destul de semnificativ.

Și satul Chirileni are cu ce se lăuda. Aici a fost construit un sistem de canalizare și o stație de epurare. Iar la Elizavetovca, localitate din comuna Zagarancea, a fost construit un teren de zgură pentru dezvoltarea tenisului de câmp, proiectul fiind întitulat ”Lumea Copiilor”. E ceva inedit, care a atras atenția și celor de la Chișinău.

Localitățile din raionul Călărași au fost vizitate de membrii grupului coordonator al Programului Bunelor Practici pe 26 iulie, iar cele din raionul Ungheni vor fi vizitate pe 31 iulie, astfel ca aceștia să se convingă pe loc ce s-a făcut și care sunt efectele acestor bune practici.

Am întrebat  coordonatoarea de proiect, Ana-Maria Veverița, de ce nu a fost selectată nici o localitate din raionul Nisporeni? ”Nu a fost depus nici un dosar cu bune practici”, a urmat răspunsul.

Per total, din zona de centru a Republicii Moldova au fost depuse 45 de bune practici din 24 de localități. Este, ca și în anii precedenți, cea mai activă zonă.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(90 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: