Tabăra de sculptură din Ungheni este în plină activitate. Sculptori originari din Ungheni, sculptori veniți și din România, și din Rusia muncesc de zor cu dalta și ciocanul.
De tot, la această ediție a Taberei de sculptură, au venit 13 sculptori, care se vor afla la Ungheni, creând adevărate opere de artă, timp de trei săptămâni.
Îi puteți vedea și admira în Parcul central.
”Pentru mine e foarte importantă această tabără. Eu sunt stabilit în Austria și e o ocazie frumoasă să revin acasă”, a făcut o remarcă Dumitru Verdianu, sculptor originar din Ungheni. ”Vreau să adaug la cele cinci lucrări pe care le am aici, în oraș, încă una. În lucrarea pe care o voi face acum vreau să-i reprezint pe Eminescu și Creangă într-un ultim adio”, a continuat.
”Toate lucrările vor fi făcute din piatră de Cosăuți și traventin (material aproape ca granitul). Deși se prelucrează mai greu, e mai rezistent. Noi avem scule speciale care ne vor ajuta”, a menționat un alt sculptor celebru, originar din Ungheni, Ion Zderciuc.
Toate cele 13 sculpturi vor fi instalate în parcul central, formând o alee. Ele vor putea fi admirate după 13 august.
Înainte de a începe lucrul, sculptorii au făcut o promenadă prin oraș, ca să-și revadă lucrările, realizate în edițiile precedente ale Taberei de sculptură.
”Păcat că în jurul unor sculpturi nu e cosită iarba. Am discutat și deja urmează să fie instalate și plăcuțe la fiecare lucrare, care să conțină informații despre sculptură. Noi ne punem semnătura, dar nu toți o văd și nu toți o știu, de aceea ar fi bine să fie instalate și plăcuțe”, a spus Ion Zderciuc.

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(249 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: