Biserica ”Alexandru Nevski” din Ungheni
Biserica ”Alexandru Nevski” din Ungheni

Și din nou discuții în contradictoriu. Care este hramul orașului Ungheni? Sf. Alexandru Nevski? Sf. Maria sau Adormirea Maicii Domnului? Când trebuie de sărbătorit: pe 28 august sau pe 12 septembrie?
Discuțiile au reapărut și tot continuă, după ce Episcopia de Ungheni și Nisporeni a venit cu un demers la Primărie de a reveni la hramul de odinioară, Sf. Alexandru Nevschi, și a renunța la cel sărbătorit deja de opt ani la Ungheni – Sf. Maria cea Mare.

”Oamenii sunt cei care solicită de la Preasfințitul ca hramul orașului să fie odată cu hramul bisericii din centru, pe 12 septembrie, de Sf. Alexandru Nevski. Sărbătorirea hramului pe 28 august nu are nici un temei. La urma urmei, trebuia stabilită pentru hram data de 21 septembrie, dacă e vorba de istorie, de Sf. Maria cea Mică”, a explicat preotul Vadim Corostinschi, secretar la Episcopia de Ungheni și Nisporeni.
Și într-un demers al PS Petru, Episcopul de Ungheni și Nisporeni, către primăria Ungheni, se arată: ”Vă rugăm respectuos să facilitați reîntoarcerea hramului orașului Ungheni în data de 12 septembrie, de bine-cunoscuta sărbătoare ,,Sf. Bin. Mare Cneaz Alexandru Nevski”,  contribuind astfel la creșterea patriotismului și a cinstei cuvenite istoriei orașului nostru”.

”Ce ar avea orașul Ungheni cu kneazul rus Aleksandr Nevski, al cărui hram, iata, din nou, ni se spune ca a fost dintotdeauna?”, se întreabă Vasile Iucal, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Ungheni, după care vine și explicația: ”De când există Ungheniul, protectorul sfânt al localității a fost Sf. Maria cea Mică (pe 21 septembrie). S-a decis de a institui ca hram al Ungheniului ”Sf. Maria cea Mare”, pe 28 august, reieșindu-se din raționamente logice – ”vecinătatea” sărbătorii cu data de 20 august, prima atestare documentară a localității, Ziua Independenței pe 27 august si, pe 31 august, Ziua limbii noastre cea română”.

”Cine e Aleksandr Nevski pentru Ungheni? Eu sunt cetățean de onoare al orașului Ungheni și, întorcându-mă acasă, vreau să mă rog la un sfânt, nu la un războinic!”, a declarat și sculptorul Dumitru Verdianu, stabilit cu traiul în Austria.
De notat că Ungheniul a sărbătorit hramul pe 12 septembrie, de Sf. Alexandru Nevski, din 1992 până în 2009.

Subiectul respectiv a fost pus în discuție la ședința Consiliului municipal Ungheni din 25 iulie. Consilierii, în majoritate, au votat pentru hramul actual al Ungheniului – pe 28 august, de Sf. Maria cea Mare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(728 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: