Nicolae Susarenco este cel mai vârstnic bărbat din Sipoteni. ”Am 92 de ani, 6 luni și 16 zile”, ne-a spus în ziua în care i-am pășit pragul casei sale.

Nu întâmplător l-am întrebat de vârstă, căci am întâlnit uh bărbat chipeș, cu o memorie de invidiat. Luciditatea dânsului m-a impresionat cu adevărat.

Mi-a spus că este unicul om care cunoaște toate denumirile dealurilor ce înconjoară satul, cunoaște toate legendele Sipoteniului.

Are multe manuscrise, pe care, afirmă, le va lăsa moștenitorilor săi. Are foarte mulți la număr: 39, dintre care: 6 copii, 16 nepoți, 16 strănepoți și 4 stră-strănepoți.

Apoi mi-a citit în limba slavonă. Susține că a învațat-o singur, pentru că și-a dorit s-o învețe.

Mai mult de jumătate de secol a cântat în biserică, iar acolo avea nevoie de slavonă. A fost și  revizor. Și acum mai păstrează cartea în care își făcea însemnările. A înregistrat pe atunci o avere a bisericii de peste 68 mii de ruble. Ducea evidența fiecărei lumânări, fiecărei icoane.

Diplome de merit
Anul trecut, a primit din partea primăriei o diplomă, prin care se confirma că este cel mai vârstnic om din localitate.

Nu este unica lui diplomă. Mai are zeci de alte diplome, aranjate cu grijă pe perete, dovadă a trudei sale pe parcursul vieții lui.

”Le-am primit pentru munca mea, nu pentru ochi frumoși”, accentuează, după care face o remarcă: ”Stăteau într-o carte, dar m-am gândit să le pun perete. Când stau culcat, le privesc și îmi mai aduc aminte de ceea ce am trăit în viață”.

Amintiri…

Și, dacă tot veni vorba de amintiri, l-am întrebat ce își amintește din perioada anilor 1946 – 1947, atunci când acest pământ a fost pârjolit de secetă.

”Istoria e lungă. Dacă vreți să faceți însemnări, vă va trebui o hârtie mare”, spune.

Recunosc, am avut puțin timp la dispoziție pentru a discuta pe îndelete, dar, totuși, am reușit să stârnesc emoțiile și lacrimile domnului Nicolae.

În acel îndepărtat an, 1947, chiar pe timpul foametei, s-a căsătorit. Era primăvara, era luna mai. Și-a luat o văduvă cu doi copii. Timp de două luni, au îndurat împreună foame.

Vara, prin iulie, au strâns roada: și orz, și grâu. Mai apoi, a venit rândul porumbului. Deja avea pâine în hambare! Iar în 1948, se făcuse și cu o vacă.

Foametea, însă, i-a rămas în memorie. Cum să uiți așa ceva?

”Mâncam pâine din resturi de coji de semințe de floarea soarelui, din tescovină, din opilkă (rumeguș de lemn – n.a.). Făceam borș din bardace, mai puneam niște buruiene și, dacă aveam, adăugam câte o mână de grâu. Era acrișor, mergea”, povestește.
Se oprește brusc și întreabă: ”Știți ce înseamnă bardace?”. Tot el răspunde: ”Sunt niște prune sălbatice… Și cireșe sălbatice mâncam. Mâncam tot ce găseam”.

În anul 1947, Nicolae Susarenco lucra la construcții. A avut noroc, căci primea zilnic câte 200 de grame de pâine. ”O hrincă cum ar fi”, face dânsul o precizare. Nu o mânca. O punea în buzunar și o aducea acasă. Avea deja familie.

Nicolae Susarenco și-a amintit și de noaptea de 6 spre 7 iulie 1949. A fost noaptea deportărilor. O noapte neagră de tot. Pe el, însă, nu l-au atins. Nici pe el, nici familia dânsului.

Când a fost mai bine de trăit: atunci sau acum?”, îl întreb. Face o glumă, apoi răspunde trist: ”Acum e mai greu de trăit”. A explicat și de ce. Pentru că are o pensie mică de tot, care nu-i ajunge nicidecum. Pentru că tinerii nu au cum, în prezent, să-și  construiscă o casă. Pentru că viața noastră, în general, este prea scumpă.

”Pe vremuri, din salariul meu de 100 de ruble îmi cumpăram două costume. Am reușit să construiesc și o casă. Acum ce poți face? Dacă ar fi materialele de construcție mai ieftine, dacă ar fi mâncarea mai ieftină, poate am trăi un pic mai bine”, spune, după care adaugă: ”A fost mai bine de trăit pe vremea lui Brejnev”.

Notă: Leonid Ilici Brejnev a condus Uniunea Sovietică în perioada 1964-1982, el fiind secretar general al partidului communist de atunci, apoi președinte al prezidiului sovietului supreme. Ca șef al statului, a promovat o politică rigidă, ceea ce a dus la o politică de stagnare a vieții economice și sociale.
A fost o discuție de doar câteva minute. Câte mi-ar mai fi spus Nicolae Susarenco! Cu adevărat, mi-ar fi trebuit multă hârtie ca să-i înregistrez toate amintirile. O pagină de ziar cred că tot ar fi fost puțin. Cum să încapă o viață de 92 de ani?

Cu siguranță, vom reveni, căci are ce să ne mai spună.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(154 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: