Din nou la înălțime. Ansamblul de dansuri populare ”Codrenii” din Călărași a obținut, chiar recent, titlul de Campion Absolut la Campionatul European de Folclor ”Euro Folk 2017” din Nessebar, Bulgaria, aflat la cea de a IX-a ediție.

Ansamblul a mai obţinut și placheta ”Orfeul de Aur”, o medalie de aur, o diplomă ce conferă titlul de campion european absolut de folclor al anului 2017 și un premiu în valoare de 1000 de euro.
”Am participat şi la alte ediţii ale acestui festival, dar este pentru prima dată când am reușit să obținem Premiul Mare”, a menționat Gheorghe Furculiță, conducătorul artistic al ansamblului ”Codrenii”.

Dânsul s-a declarat mulțumit de rezultat, dar spune că… mereu este loc de mai bine. ”Dansul este un domeniu în care trebuie să muncești în permanență pentru a avea rezultate bune și frumoase”, a explicat Gheorghe Furculiță.

Iată că efortul și munca membrilor ansamblului ”Codrenii” a fost răsplătită pe masură.
”A fost foarte greu, am muncit foarte mult, dar a meritat. Ne-am străduit cu toții. Am avut niște emoții de nedescris, am trăit cele mai mari emoții pe acea scenă”, a declarat Lidiana Zota, membră a ansamblului, după ce a revenit acasă.

Premiul de 1000 de euro va fi împărțit tuturor participanților. ”Au meritat din plin, este munca lor”, a spus Gheorghe Furculiță.

La Campionatul European de Folclor ”Euro Folk 2017” au participat peste 60 de colective folclorice, peste 1000 de muzicieni, interpreţi şi dansatori din Federaţia Rusă, Bulgaria, Slovacia etc. Ansamblul de dansuri populare ”Codrenii” a fost unicul care a reprezentat Republica Moldova.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(216 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: