Imediat ce a revenit la Chișinău după vizita sa la Ungheni din 11 iulie, președintele Parlamentului, Andrian Candu, și-a postat pe pagina sa de facebook impresiile.
Noi le-am împărțit în două categorii: concluzii și soluții. Deci:

Concluzii
1. Este rușinos pentru responsabilii care au fost în domeniu ca un drum de legătură cu Uniunea Europeană (Chișinău – Ungheni – nota red.) să nu fie dat în exploatare nici după trei ani de la lansarea lucrărilor de reabilitare.
2. Din punct de vedere economic, Ungheniul are o poziție geografică foarte avantajoasă și ea trebuie exploatată corespunzător, astfel încât regiunea să cunoască o dezvoltare rapidă în următorii ani.
3. Zona Economică Liberă se bucură de popularitate, acest lucru fiind dovedit de interesul investitorilor străini de a-și extinde afacerile aici. Problema este însă insuficiența spațiului, care ar trebui mărit.
4. Spitalul raional Ungheni are nevoie de dezvoltare și un bloc chirurgical modern, iar medicii – de salarii mai mari.
5. Am avut o întâlnire productivă și cu autoritățile locale, în cadrul căreia am discutat situația din raionul și orașul Ungheni, problemele de aici: aprovizionarea cu apă, gazificarea, reparația drumurilor, colectarea selectivă și depozitarea deșeurilor etc. Deci, probleme care vizează direct nivelul de trai al populației.
Am abordat încă multe alte teme și privitor la dezvoltarea agriculturii, accesul la bani ieftini, lipsa forței de muncă, modernizarea căii ferate etc.
Din păcate, țara a pierdut timp trecând prin diverse crize, ceea ce a împiedicat mersul bun al lucrurilor.
Din fericire, acum suntem pe calea cea bună și avem toată voința de a rezolva problemele cărora cetățenii sunt nevoiți să le facă față.
6. A fost o plăcere să întâlnesc oameni care simt zilnic efectul deciziilor pro-business adoptate de noi în ultimul an.
7. Ne mișcăm într-o direcție bună și în continuare vom crește viteza.

Soluții
1. Voi insista pe reluarea în regim de urgență a lucrărilor de reconstrucție a drumului Chișinău – Ungheni și a șoselei de centură a orașului Ungheni.
2. Urmează să evaluăm bine situația și să grăbim procesul legislativ în Parlament în privința proiectului de lege care va rezolva această problemă (a Zonei Economice Libere – nota red.).
3. O parte dintre aceste nevoi (nevoile sistemului de sănătate – nota red.) va fi rezolvată până la reforma spitalicească, rezultatul căreia presupune ca pacientul să se simtă îngrijit și în siguranță, ca instituțiile medicale să fie mai eficiente, să fie dotate cu echipamentele și medicamentele necesare, iar lucrătorii medicali să aibă salarii competitive.
4. Proiectul „Prima casă“ va fi un mare imbold pentru tineri. Și implementarea sistemului tichetelor de masă va constitui un mare avantaj.
5. Am notat sugestiile antreprenorilor din Ungheni. Vom continua să edificăm un mediu de afaceri atractiv.

Comentariile internauților
Andrei Cemîrtan: Uneori, în Republica Moldova, fără implicarea oficialilor de cel mai înalt rang unele lucruri nu se mișcă.
Ștefan Sîrbu: Păi știți de ce s-au adunat atâtea probleme la Ungheni?! Nu a existat până acum un sistem de electoral mixt…
Gore Sofia: Se pare că după această vizită multe lucruri se vor mișca din loc. Păcat că nu ați venit la Ungheni încă mai demult.
Irina Moroi: Minciuni. Nu se face nimic. Trăim numai cu promisiuni și minciuni. Să le fie rușine la obraz să amăgească poporul.

Selectare: Lucia Bacalu

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(166 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: