De azi, cine va trece pe lângă primăria orașului Ungheni, va observa o bancă neobișnuită, una gigantică, de culoare albă. Pe ea e pictat un ornament tradițional, numit ”Steaua”. Este vorba de ”Banca unghenenilor”, un proiect marca ”Klumea”, preluat și la Ungheni. Pe 14 iulie, va fi lansată oficial.

Instalarea și crearea acestei bănci a fost posibilă, grație proiectului inițiat de către Asociația Obștească ”Casiopeea” din orașul Ungheni, finanțat de Fundația Comunitară Ungheni., în cadrul Programului de granturi mici dedicat anului jubiliar Ungheni 555.

”Sunt o iubitoare a tot ce ține de cultura, traditiile, ornamentele noastre naționale”, ne povestește Marina Zamă, coordonatoarea proiectului respectiv.

”Ideea de a instala o astfel de bancă în municipiul Ungheni a apărut anul trecut, când mă gândeam ca ar fi bine să avem ceva în oraș care ar reprezenta frumusețea ornamentelor noastre tradiționale, dar să fie și util pentru ungheneni. Atunci mi-am amintit de scaunele gigantice care se află în Bălți, Chișinău, Orhei, Mereni”, a mai adăugat dânsa.

Potrivit Marinei Zamă, banca a fost realizată în cinci săptămâni, iar simbolul de pe bancă, ”Steaua”, a fost ales de membrii echipei de implementare a proiectului. Banca a fost efectuată de către Asociația Obștească ”KLumea”, iar simbolul ornamental este pictat de pictorița Ecaterina Vorona.

Și, pentru că generatoarea ideii este Nata Albot, fondatoarea Klumea și jurnalistă din Republica Moldova, am contactat-o, cerându-i părerea despre încă o lucrare de acest gen. ”Pentru noi este foarte îmbucurător că banca noastră își extinde familia și acum va mai avea o soră la Ungheni. Și mai îmbucurător este că după pomul vieții, zigzag, mere, va aparea și o stea în familie, toate aceste ornamente fiind tradiționale pentru covoarele noastre basarabene”, a declarat pentru ”Expresul” dânsa.

De menționat că aceasta va fi a cincea instalație urbana gigantică din țară, care va deveni un simbol ai celor 555 de ani a municipiului Ungheni și o atracție pentru iubitorii de a petrece timpul liber într-un mod inedit, într-o atmosfera deosebită.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(318 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: