Berbec
Fie că eşti singur sau nu, săptămâna aceasta e rost de schimbări şi unele spre bine chiar. Este foarte important să faci tu primul pas spre îmbunătăţirea relaţiei tale, mai ales dacă lucrurile scârţâie între tine şi partenerul de viaţă.

Taur
Săptămâna aceasta e nevoie de mai mult efort din partea ta pentru ca lucrurile să funcţioneze aşa cum trebuie pe plan sentimental. Tot ce trebuie să faci este să renunţi la alte planuri ale tale pentru a te ocupa de partener, copii sau prieteni.

Gemeni
Dacă simţi că partenerul de viaţă te sufocă, încearcă să iei o pauză de la viaţa voastră de până acum şi să te linişteşti. Prietenii sunt soluţia cea mai bună de a ieşi din acest impas, atât tu, cât şi iubitul tău aveţi nevoie de timpul vostru şi doar al vostru.

Rac
Îi cucereşti pe cei din jurul tău fără să îţi dai seama şi e posibil să ai probleme din această cauză fără voia ta. Şarmul tău este de neoprit, iar dacă ai un iubit sau deja o familie, ar putea ieşi scântei. În cazul în care eşti singur, atitudinea ta este numai bună pentru a te cupla.

Leu
Viaţa ta sentimentală traversează o perioadă bună, ceea ce înseamnă că acum te poţi ocupa şi de alte sectoare ale vieţii tale. Împreună cu partenerul tău de viaţă, încearcă să ieştiţi mai mult în oraş şi să socializaţi. Aveţi nevoie de puncte de vedere noi şi de informaţii noi.

Fecioara
Lucrurile merg excepţional pentru tine în dragoste. Spre surprinderea ta, o schimbare pe care ai făcut-o în relaţie ţi-a adus extrem de multe beneficii. Ai parte de linişte şi de mai multă iubire, iar apropierea dintre tine şi partener este vizibilă atât pentru voi, cât şi pentru cei din jur.

Balanța
Eşti mult mai liniştită pe plan sentimental în această perioadă, însă eşti destul de neatentă la viaţa ta de cuplu. Lucrurile merg bine din inerţie sau datorită eforturilor partenerului de viaţă, dar tu nu faci nimic în acest sens. Te bucuri de roade, însă la un moment dat totul se va sfârşi.

Scorpion
Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan sentimental în aceste zile. Toate lucrurile care nu funcţionau până acum, deşi ai depus eforturi în acest sens, îşi găsesc rezolvări neaşteptate. Indiferent de relaţia pe care o ai, se întâmplă ceva şi va deveni mai strânsă.

Săgetător
E posibil ca în această săptămână să intervină o răceală între tine şi partener. Acest lucru nu se va întâmpla peste noapte sau din senin, ci vine în urma tachinărilor tot mai prezente în relaţia voastră în ultimul timp.

Capricorn
Se anunţă multă linişte şi iubire în viaţa ta sentimentală în aceste zile. Surprinderea vine pentru că nici tu şi nici partenerul nu faceţi nimic în acest sens. Totul merge de la sine şi nu ai cum să nu te bucuri că vă potriviţi şi completaţi atât de bine.

Vărsător
Astrele îţi recomandă să fii mult mai prezentă în ceea ce priveşte relaţia de cuplu. Această săptămână este decisivă pentru cei care sunt la început de drum, vei fi supusă la numeroase teste şi cel mai probabil vei fi dezamăgită de rezultat.

Pești
Un eveniment care se va petrece în această săptămână îţi va deschide ochii în ceea ce priveşte relaţia cu cei dragi. Îţi vei da seama în sfârşit că nu le-ai acordat dragostea şi atenţia pe care o meritau, însă nu e timpul pierdut pentru a compensa.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(224 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: