Aglomerație mare pe malul unui iaz din Nisporeni pe 14 iunie. Vreo 40 de persoane stăteau numai ochi și urechi, ascultând pe cineva care le explica ceva foarte important.

În acea zi și în acel loc, s-a desfășurat o lecție practică de acordare a primului ajutor în caz de înec. Cel care a prezentat lecția a fost Igor Joasn, șeful serviciului protecție civilă din cadrul Secției Situații Excepționale Nisporeni, iar cei care au ascultat-o au fost primari, angajați ai Consiliului raional Nisporeni și proprietari ai bazinelor acvatice din raion. Li s-au alăturat și mai mulți angajați ai Inspectoratului de Poliție Nisporeni.

”Organizăm astfel de acțiuni în fiecare vară, pentru a preveni cazurile de înec”, a explicat Igor Josan.

Apropo, dânsul a urmat, acum trei ani, cursuri speciale în acest domeniu la Bălți. De atunci, are grijă să transmită cele învățate și altor persoane, cu care, în caz de urgență, face echipă.

În ziua respectivă, cei prezenți au învățat tehnicile și manevrele de salvare în caz de înec. Printre acestea, și scoaterea persoanei din apă cu ajutorul unei funii care se aruncă de pe mal. Au învățat și cum să scoată corect o persoană din apă în timp ce salvatorul se află în barcă, cum să-i acorde primul ajutor. Fuseseră planificate și exerciții de scufundare în apă, dar, din cauza timpului răcoros, s-a renunțat la ele.

La final, cu toții au recunoscut că lecția a fost utilă și că le va prinde bine, inclusiv atunci când vor merge cu familia să se odihnească la mare sau la o piscină.

Și, pentru ca cea ce au învățat să nu se uite, organizatorii au promis că, pe parcursul acestei veri, vor mai desfășura astfel de lecții.

Potrivit lui Igor Josan, la ora actuală, nici un bazin acvatic din raionul Nisporeni nu are locuri special amenajate pentru scăldat. Mulți, însă, nu vor ține cont de aceasta și, în zilele fierbinți de vară, se vor răcori în apele iazurilor. De aceea specialistul îndeamnă cetățenii să dea dovadă de maximă prudență în timpul scăldatului, să nu lase copiii fără supraveghere, să nu consume alcool.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(38 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: