Nu-i neapărat să mergem peste mări și țări. Locuri interesante sunt și la noi. Dovadă poate servi și o hartă tursitcă a Republicii Moldova, elaborată chiar recent de colegul nostrum de la ziarul ”Observatorul de Nord” din Soroca, Vadim Șterbate.

”În Republica Moldova avem sute de destinații turistice şi nu doar Soroca, Orheiul Vechi, Cricova, Ţâpova, Curchi sau Căpriana. Sunt alte zeci de locuri care trebuie vizitate şi promovate”, a postat dânsul pe pagina lui de facebook.

Am analizat și noi harta respectivă. Potrivit acesteia, cele mai multe destinații turistice le are raionul Călărași – 18, amplasate în 11 localități. Urmează raionul Nisporeni cu 10 destinații în 8 localități. Raionul Ungheni încheie topul celor trei, având doar 9 destinații turistice în 5 localități.

”Harta aceasta nu este una completă, ştiu că mai există şi alte destinaţii care merită şi trebuie să fie adăugate aici…”, a făcut o remarcă Vadim Șterbate.

Într-adevăr, harta nu este completă. Nu am găsit aici nici biserica din lemn de la Teșcureni, raionul Ungheni. Nu am dat nici de ”masa lui Petru I” de la Petrești. Stâlpul lui Potiomkin, reabilitat în toamna anului trecut, este marcat pe hartă ca fiind la Milești, Nisporeni, în timp ce în realitate se află la Rădenii Vechi, raionul Ungheni. Nu există pe hartă nici muzeul din Călărași, nici Crucea Mântuirii Neamului de pe dealul Zghihara de la Nisporeni. Nu există multe alte repere turistice.

”În raionul Nisporeni, majoritatea localităților au repre turistice . Există și o hartă turistică a raionului, pe care am afișat-o chiar la intrarea în Centrul ”Luceafărul”. Eu aș sugera pentru turiști mănăstirea Vărzărești, care este cea mai vizitată la ora actuală, aș sugera și biserica din lemn de la Bălăurești, atelierul de ceramică al familiei Panțîru din Iurceni. Pentru turiști ar fi o zonă atractivă și Bălănești, unde este situat cel mai înalt deal din Republica Moldova, și Milești cu celebru-i parc, unde se află unicele exemplare de copaci supranumiți ”Adam și Eva”. Este o priveliște impresionantă și pădurea Cubac cu lacul Ciorești din preajmă”, a menționat Angela Ionel, specialist principal la Secția Cultură și Turism Nisporeni, după care a făcut o remarcă: ”Mai avem foarte mult de lucru la acest capitol. Ar fi nevoie de un ghid turistic comprimat special pentru turiști”.

De notat că aproape nimic din cele menționate de Angela Ionel nu se regăsește în harta pusă în discuție. Vadim Șterbate propune amatorilor de turism muzeele din Iurceni și Nisporeni, vulcanul noroios din Bărboieni, casele romilor cu arhitectură extravagantă de la Vulcănești, conacul lui Cazimir din Milești și cel al lui Ștefan Gonata din Zberoaia, ambele, apropo, într-o stare deplorabilă la ora actuală.

Și raionul Călărași e mult mai bogat în obiective turistice decât se arată în hartă. Specialiștii de la Direcția Cultură și Turism au elaborat și o listă impunătoare cu cele mai importante repere turistice din raion.  De aici aflăm că raionul Călărași are 82 de monumente, dintre care 57 de importanță națională. Pe lângă faimoasele mănăstiri: Frumoasa, Hîrbovăț, Hîrjauca și Răciula, care formează o cruce, impresionantă este și Rezervația Țigănești, situată pe versanții unui hârtop ce se deschide în valea râului Ichel sub formă de amfiteatru, iar în preajmă se află mănăstirea Țigănești.

Nu mai vorbim de celebrul muzeu ”Casa părintească” de la Palanca. Apropo, raionul Călărași are 8 muzee.

Prezintă un interes deosebit și colecția de vinuri a meșterului lemnar Dumitru Tătaru de la Sadova, cu peste 1600 de sticle de băuturi alcoolice din circa 70 de state. Cel mai vechi vin este din 1976 și a ajuns la sadovean din Ungaria.

Specialiștii raionului Călărași au elaborat și opt trasee turistice, astfel că cei ce doresc să pornească la drum au ce vedea aici.

E mai proastă situația în ceea ce privește obiectivele turistice la Ungheni. ”Să nu uităm că raionul a fost unul de frontieră, astfel că multe nu s-au permis aici în perioada sovietică”, a făcut o explicație Galina Moraru, specialist la Direcția Cultură și Turism Ungheni. Nu există nici mănăstiri vechi, cu tradiții, nici monumente istorice păstrate conform rigorilor. ”E foarte mult de lucru la acest capitol, sunt necesare studii, e nevoie și de o infrastructură bine dezvoltată ce ar permite dezvoltarea turismului”, a concluzionat dânsa.

Chiar dacă, susține Galina Morau, potențialul e mult mai slab decât în raioanele învecinate, se pot face lucruri frumoase pentru a atrage turiștii. Un început este tabăra cioplitorilor  și Sărbătoarea fagului, organizate în Rezervația ”Plaiul Fagului”. Un început ar putea fi considerat și muzeul tehnicii agricole de la Pârlița, unicul muzeu de acest fel din Republica Moldova.

La ora actuală, potențialii turiști, totuși, au ce vedea, mai ales în orașul Ungheni. Este vorba și de podul Eiffel, și de aleea cu castani, și de cele 33 de sculpturi, realizate de artiști de valoare din Republica Moldova și din străinătate.

Mai există un muzeu, mai există vadul lui Țuțora care, este adevărat, trebuie amenajat.
Exsită repere turistice, există peste tot, trebuie doar readuse la viață.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(177 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: