De acum încolo, toate scrisorile sau coletele poștale, trimise din Ungheni, vor avea aplicate pe ele o ștampilă specială, cu inscripția ”Ungheni 555”. În oficiile poștale din raion doritorii pot găsi și o carte poștală personalizată, cu aceeași inscripție: ”Ungheni 555”, dar și un timbru cu valoarea de 1 leu, care are pe el stema localității.

Pe 1 iunie, Întreprinderea de Stat ”Poșta Moldovei”, cu susținerea Ministerului Informației și Comunicațiilor, a lansat cele două produse, menite să promoveze imaginea municipiului Ungheni.

”Da, avem la Centrul de Poștă din Ungheni o ștampilă personalizată, cu inscripția Ungheni 555, care va fi utilizată până la 31 decembrie 2017”, a declarat pentru ”Expresul”, Parascovia Chirinciuc, șefa Centrului de Poștă Ungheni, după care a explicat: ”Această ștampilă va fi aplicată pe toate scrisorile și documentele trimise din Ungheni oriunde în Republica Moldova sau în lume”.

Dânsa a vorbit și despre cartea poștală emisă recent. Aceasta include imagini reprezentative ale localității, iar în centru este imprimat ”Ungheni 555”.

”Poșta Moldovei a emis 1000 de exemplare de astfel de cărți poștale. Am solicitat pentru Ungheni 500, astfel că acestea pot fi procurate în orice oficiu poștal, costul ei fiind de 3 lei”, a precizat Parascovia Chirinciuc.

”Această carte poștală și ștampila personalizată înseamnă mult pentru orașul nostru. În primul rând, e vorba de promovarea localității, ceea ce ne bucură. Centrul de Poștă s-a inclus în marcarea celor 555 de ani ai Ungheniului, promovând orașul peste tot în Republica Moldova, dar și în străinătate. Ne dorim tot mai multe astfel de evenimente frumoase și rezultate îmbucurătoare ”, a subliniat și Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni.

Reamintim că în acest an, pe 20 august, se împlinesc 555 de ani de la prima atestare documentară a Ungheniului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(70 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: