Îmi zice lumea că tot mai mult ”mă leg” de femei. Adică le critic cel mai mult comparativ cu bărbații. Păi, dacă sunt și eu femeie, văd multe lucruri, chestii și comportamente mai stranii, care nu ar trebui să le facă o femeie. Despre asta și scriu.

Bărbații sunt criticați de voi în fiecare zi. Eu cred că e un minus al femeilor. Bărbații voștri trebuiesc lăudați. Fiecare bărbat trebuie să se simtă bărbat, vrei tu sau nu, îți convine sau ba. Chiar dacă ai un caracter de fier, trebuie să-i permiți bărbatului să-și apere teritoriul. Ideea e că multe dintre dumneavoastră-i subestiamiază și îi critică.

Dacă ați încerca să le spuneți că ei sunt buni, că o să reușească tot și că aveți încredere în puterile lor, să vedeți ce minuni se întâmplă.

Eu o să vorbesc despre isprava unor femei de la noi, care nu știu cum, dar fac gesturi inexplicabile în public.
Am asistat, mai săptămâna trecută, la un eveniment, unde o doamnă respectabilă de la noi a fost invitată să susțină un discurs, o cuvântare cum se spune pe la noi. După aceasta, a invitat în scenă câțiva bărbați pentru a le oferi câte o diplomă. Unul din ei – se vede că omul avea cei șapte ani de  acasă, dar și un respect deosebit față de femei, a dat mâna cu doamna respectivă, apoi s-a aplecat să-i sărute mâna.

Să vedeți ce reacție a avut dânsa! Mai că nu și-a smuls mâna, mai că nu s-a aplecat jos cu tot cu mână, ca să nu i-o sărute. Aloo! Dragă doamnă, acesta-i un semn că sunteți respectată și mă tem că în așa caz nu meritați.

Dacă tot vă considerați o persoană educată, ar trebui să știți că sărutarea mâinii la noi semnifică admiraţie, politeţe, respect şi chiar supunere ori devotament. Gestul de a săruta mâna cuiva nu reflectă numai o pasiune în dragoste sau o patimă ţinută în frâu, în cazul în care v-ați gândit cumva că nu mai poate bărbatul ăla de dragoste. Omul doar și-a manifestat respectul – asta s-a văzut dintr-o parte

Apropo, în tradiţiile multor popoare se sărută mâna mamei, a tatălui, bunicilor, regilor, reginelor, liderilor religioşi, a oricărei persoane investite cu o autoritate pământeană sau cerească, spirituală.

Ei bine, bărbatul despre care vă vorbeam s-a retras, un pic stânjenit, un pic dezamăgit. Cum putea fi altfel după ce fusese tratat în așa hal?

Eu vreau să mă adresez tuturor bărbaților: dacă vi se întâmplă o astfel de situație, ridicați capul și cu demnitate, împăcați sufletește, mergeți pe lângă astfel de femei. Nu voi trebuie să vă simțiți incomod, ci ele.

Recunosc, mie personal mi s-a făcut negru înaintea ochilor la văzul acelei scene. Mi s-a făcut  rușine de faptul cum doamna se ”fărâma” în fața tuturor, ca nu cumva să-i sărute mâna.

Nu mai vorbesc de femeile din sate, care sunt chinuite. Dacă cineva ar încerca să le sărute mâna, am impresia că ar leșina.

În loc să vă bucurați că prin mulțimea de bărbați fără pic de respect față de femei, mai apare câte unul, căruia nu-i sunt străine bunele maniere, voi ce faceți? Le tăiați din dorința de a mai fi gentelmen.

Eu am 24 de ani. Dacă vreun domn de 70 de ani ar vrea să-mi sărute mâna, o să i-o întind cu mult respect pentru el, că nu a uitat a fi bărbat!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(108 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: