O nouă ediție a Festivalului căpșunii și mierii va avea loc la Sadova. A patra la număr și va avea loc pe 18 iunie.

”Tradiția rămâne tradiție”, a declarat Anatolie Vulpe, șeful Direcției Agricultură, Cadastru și Relații Funciare din Călărași, dând de înțeles că nu se va renunța cu una cu două la acest eveniment important. Unde mai pui că Sadova este renumită prin producătorii săi de căpșuni, prin soiurile de căpșune care cresc aici.

Deci, duminică, 18 iunie, în centrul satului Sadova, cei mai mari producători de căpșune și de miere din raion își vor expune cea mai frumoasă, gustoasă și dulce producție spre admirația vizitatorilor și spre bucuria cumpărătorilor.
ca în fiecare an, au fost anunțate deja și concursurile tradiționale: ”Cea mai reușită amenajare a pavilioanelor”; ”Cea mai mare căpșună”, ”Cele mai delicioase bucate din căpșuni”.

Producătorii de căpșuni și miere au deja asupra  la ce lucra. Pregătirile au început, mai ales că cei mai buni dintre cei buni vor pleca acasă cu premii.

”Pentru concursul ”Cel mai amenajat pavilion” premiul va fi de 600 de lei, pentru cea mai mare căpșună – 400 de lei, iar pentru cea mai delicioasă gustare învingătorul va primi 500 de lei”, a specificat Anatolie Vulpe.

Organizatorii promit o zi plină de voie bună, cu multe surprize. Atmosfera de sărbătoare va fi  creată colectivele artistice model din raion, care și-au anunțat participarea la eveniment.

Vor veni la festival, cu tot ce au mai bun și mai inedit, și meșterii populari.

”Scopul acestei sărbători este de a promova, în primul rând, producătorii de căpșuni și miere, de a-i susține în comercializarea produselor lor, obținute prin multă muncă și implicare”, a menționat șeful Direcției Agricultură.

Potrivit dânsului, doar la Sadova sunt peste 15 producători de căpșuni și cu mult mai mulți de miere.

Apropo, și-a anunțat prezența la Sărbătoarea căpșunii și a mierii însuși președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Dânsul, cică, va veni și cu o surpriză. Reamintim că actualul șef al satului este originar de la Sadova.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(21 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: