Circa patru milioane de lei, se va cheltui per total, în acest an, în regiunea Ungheni-Nisporeni-Călărași pentru asigurarea odihnei de vară a copiilor.

Șefii direcțiilor educație din cele trei raioane dau asigurări că și în acest sezon estival copiii vor avea parte de o vacanță frumoasă în taberele staționare, dar și în cele cu sejur de zi.

La CĂLĂRAȘI vor funcționa două tabere pentru 540 de copii
Potrivit Elenei Gonța, șefa Direcției Învățământ, Tineret și Sport Călărași, în acest sezon estival,  pentru copiii din raion își vor deschide ușile două tabere: una staționară și alta cu sejur de zi. Prima este tabăra ”Romanița” din Oricova, care își va desfășura activitatea în 5 ture a câte 100 de copii, cu începere de la 19 iunie. A doua tabără, cu sejur de zi, va funcționa la Școala primară din orașul Călărași doar zece zile în luna iunie, timp în care aici se vor odihni 40 de copii.

Costul unei foi de odihnă la tabăra ”Romanița” va fi de 1500 lei, iar la cea cu sejur de zi – 650 de lei. Elena Gonța a precizat că 100 de copii din raion se vor odihni gratuit la tabăra staționară, iar listele vor fi perfectate de asistenții sociali în comun cu primarii din raion.

Totodată, dânsa a menționat că, la fel ca în anii precedenți, și în această vară va avea loc un schimb internațional de copii. ”La Călărași vor veni să se odihnească tineri din Polonia, Ucraina și Belorusia, iar 21 de copii de la noi vor merge încolo pentru zece zile”, a precizat dânsa, după care a concluzionat: ”Se așteaptă o vară frumoasă, taberele sunt pregătite bine, totul e pus la punct, urmează doar să vină copiii. Sperăm să le placă aici”.

Odihna de vară a copiilor din raionul Călărași va costa în total circa 900 mii de lei, bani ce vor veni din bugetul de stat.

NISPORENI fără ”Codru”, dar cu alte oportunități
Unica tabără staționară din gestiunea Direcției Învățământ, Tineret și Sport Nisporeni, ”Codru”, din apropierea satului Mîrzoaia, nu va primi nici un copil să se odihnească aici. Nina Sterpu, șefa direcției respective, a anunțat că activitatea acestei tabere a fost sistată, deoarece multe dintre căsuțe au fost afectate de ninsorile puternice din luna aprilie.

Asta însă nu înseamnă că elevii care au așteptat atât de mult vacanța mare nu vor avea unde să se odihnească.

Angajații Direcției de Învățământ, de comun cu consilierii raionali, au reușit să identifice alte oportunități de odihnă pentru copii.

”Am identificat un partener privat, proprietar al taberei de odihnă ”Salut” la Vărzărești. Dânsul e dispus să participe la licitații pentru organizarea odihnei de vară a copiilor. Dacă va câștiga, aici se preconizează să fie organizate două ture a câte 110 copii”, a spus Nina Sterpu, precizând că părinții vor trebui să achite pentru o foaie de odihnă circa 200 de lei.

De asemenea va funcționa și o tabără educațională cu sejur de zi la Ciorești, datorită unui proiect finanțat de UNICEF Moldova și care este destinată copiilor din familiile de etnie romă. Nina Sterpu a accentuat că la tabăra respectivă vor putea merge și ceilalți copii din comunitate, astfel că în total aici se vor odihni circa 60 de copii din satele Vulcănești și Ciorești.

Alți 10 copii din raionul Nisporeni vor merge la una din taberele de vară din republică, din contul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, cu care Direcția de Învățământ colaborează de mai mulți ani. ”Aceste foi de odihnă reprezintă un fel de medalii de aur ale unui concurs de inteligență pe care episcopia l-a organizat pe parcursul anului de studii”, a explicat Nina Sterpu.

În plus, în perioada 5 – 9 iunie, în raionul Nisporeni vor activa patru tabere cu sejur de zi: la Liceul ”Prometeu” din Grozești, unde se vor odihni 81 de copii, la Gimnaziul ”Grigore Vieru” din Iurceni – pentru 25 de copii, la Gimnaziul Boldurești – 40 de copii și la Gimnaziul Mărinici – 20 de copii.

În total, pentru asigurarea odihnei de vară a copiilor din raion se vor cheltui 804 mii lei.

La UNGHENI – mai multe posibilități
Potrivit Iuliei Pancu, șefa Direcției Educație, în raion își vor desfășura activitatea trei tabere staționare și două cu sejur de zi. Startul a fost dat pe 1 iunie, la taberele cu sejur de la gimnaziile Sinești și ”Anatol Popovici” din Boghenii Noi. Acestea vor activa două săptămâni, timp în care vor primi în total 45 copii.

Începând cu 17 iunie, își începe activitatea tabăra ”Codreanca” din Cornești, care va pune la dispoziție 450 de bilete de odihnă pentru cinci ture. Pe 19 iunie, își va deschide ușile tabăra ”Plus Armonie” din Ungheni. În cele trei ture se vor odihni 302 copii. Pe 9 iulie va începe activitatea și tabăra ”Pro-Sănătatea” din Rădenii Vechi, care va avea trei ture a câte 303 copii.

Costul estimativ al unei foi de odihnă va fi de 1636,8 lei, iar din numărul total de bilete 352 vor fi oferite gratuit.

Restul vor fi repartizate sindicatelor, astfel că părinții vor trebui să achite suma de 327 de lei pentru un bilet de odihnă.

În total, pentru organizarea odihnei de vară a copiilor din raion se vor cheltui circa 2,3 milioane de lei.

Iulia Pancu a declarat că anul acesta la Ungheni va fi organizată în premieră și o școală de vară pentru copii – la Centrul Educațional. Aceasta va activa în perioada 5 – 30 iunie și va fi destinată copiilor de 11 – 15 ani. Atracția vor fi cursurile de dans, orientare sportivă și înot.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(79 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: