După ce și-a văzut dorința îndeplinită de a avea drumuri bune, apeducte noi, școli și grădinițe reparate, iată că încă o dorință: de a-și vedea satul mai curat și mai salubru, este pe cale de a deveni realitate.

Un tractor nou-nouț, multifuncțional, în valoare de circa 600 mii de lei, a ajuns la Ciorești chiar de hramul satului, pe 25 mai, de Înălțarea Domnului. Cu ajutorul acestuia, în scurt timp, satele Ciorești și Vulcănești, care formează o comună, vor fi scoase din gunoaie și murdărie.

”De azi, deviza noastră va suna în felul următor ”Ciorești – un sat curat ca un colț de rai”. De noi va depinde dacă localitatea va deveni cu adevărat un colț de rai sau va risca să se transforme într-o groapă de gunoi”, li s-a dresat consătenilor primarul Valeriu Guțu la ceremonia de predare-primire a tractorului.

Evenimentul s-a produs în centrul satului și a adunat o prezență numeroasă. Tractorul a fost întâmpinat cu aplauze și strigăte de bucurie.

Mai târziu, pentru ”Expresul”, primarul de Ciorești a recunoscut că a încercat anterior să rezolve problema deșeurilor în sat, dar fără niciun rezultat. Iată că, de data aceasta, realizarea a fost posibilă, datorită proiectului ”Migrație și dezvoltare locală”, implementat de PNUD Moldova.

Pentru ca tractorul multifuncțional să ajungă la Ciorești, Guvernul Elveției a pus la bătaie 20 mii de dolari, cu condiția că băștinașii plecați peste hotare vor veni cu o contribuție de 2000 de dolari.

”Noi am reușit să colectăm 3400 de dolari de la 110 băștinași, ceea ce constituie 171 % din suma propusă inițial. Asta mă face să cred că oamenii noștri sunt uniți și își doresc cu adevărat un sat curat și frumos”, a subliniat Valeriu Guțu.

O contribuție substanțială la achiziționarea tractorului l-a avut și Consiliul local Ciorești, care a decis să aloce în acest sens suma de 160 mii de lei.

Din spusele primarului, din banii rămași, circa 100 mii de lei, urmează să fie procurate circa 200 de pubele, care vor fi distribuite cetățenilor. Deja a fost fondată și o Întreprindere de salubrizare, iar în curând vor începe procedurile de contractare cu viitorii beneficiari ai serviciilor întreprinderii respective.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(94 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: