Copiii s-au distrat, dar au și studiat. De 1 iunie, în parcul central al orașului Ungheni, Ziua copiilor s-a desfășurat  într-un mod inedit. Zeci de activități și manifestații culturale pentru ei au avut loc în Parcul central, chiar dacă acesta se află în construcție.

”Am discutat despre posibilitatea de a schimba data sau locația, din cauza lucrărilor de construcție în parc. Dar ceea ce este foarte accentuat la Ungheni sunt tradițiile. Indiferent ce vom decide, oamenii tot în parc vor veni. De aceea am creat condițiile necesare și de siguranță aici”, a declarat Alexandru Ambros, primarul orașului Ungheni, după care a accentuat că tot ce se face în parc e pentru ca să fie create condiții mai bune de odihnă și agrement pentru copii în primul rând.

Mai multe servicii în ”Orășelul copiilor”
Și în acest an ”Orășelul copiilor” i-a surprins pe toți. Ambulanță, bancă, piață și primărie, biserică și încă multe altele s-au regăsit aici, fiind la dispoziția copiilor. Surpriza zilei a fost pompa de apă de la o autospecială a pompierilor, care i-a răcorit pe toți. Inițiatorul ideii de a crea ”Orășelul”, pastorul Valentin Pirojoc, a remarcat un număr mult mai mare de copii decât în anul precedent. ”Copiii sunt entuziasmați. Chiar și părinții sunt curioși”, a subliniat dânsul.

Părinți mulțumiți
”E o idee minunată. Copiii văd cu ochii lor în ce constă o profesie sau alta, ceea c eîi va ajuta pe pe viitor.  Copilul nostru, la ai săi cinci ani, vrea să fie pompier. Putem spune că și nouă, maturilor, ne este interesant ”, spune o tânără mămică, Natalia Sîrbu.

”Mă bucur că acest parc, în sfârși, va fi reamenajat și copiii vor putea veni aici. Ar fi bine să existe un orășel al copiilor nu doar de ziua lor, ci în permanență”, a menționat și Svetlana Gherman, doctor din Ungheni.

Prietenii copiilor – animalele
Pe lângă toată manifestația, în parcul central, doi prieteni ai copiilor, Roma și Poncic, au fost în centrul atenției. Este vorba de doi ponei, la care s-a făcut coadă. Toți doreau să se plimbe cu ei.”Poneii sunt de la Ungheni. Au deja trei ani, îi scoatem la astfel de manifestații ca să-i bucure pe cei mici. Sunt gingași și cer afecțiune. De aceasta și sunt aici, căci lângă copii e locul lor”, a explicat proprietarul acestora, Gheorghe Suceveanu.

În acea zi, micuții au avut alături clovni, au avut-o și pe Pepi-Ciorap-Lung. Distracția a fost mare, mai ales că formațiile artistice de la Palatul de cultură din Ungheni au făcut totul ca cei prezenți să se simtă bine.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(42 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: