Pentru că orașul Ungheni are o comunitate de tineri active și întreprinzători, săptămâna trecută, pe 4 iunie, aici a avut loc cea mai mare conferință în domeniul businessului, organizată de JCI (Camera Tinerilor Antreprenori) Moldova, în parteneriat cu JCI Ungheni.

„Am lansat proiectul național ”Business Drive” la Ungheni, deoarece aici există o comunitate excepțională de antreprenori. Ne dorim ca spiritul pozitiv din Ungheni să inspire tinerii din alte orașe, în care urmează să desfășurăm următoarele ediții Business Drive: la Bălți și Orhei Vă mulțumim pentru implicarea și energia de care dați dovadă”, a declarat pentru ”Expresul” Ion Bargan, președinte JCI Moldova.

La conferință s-au produs specialiști din diferite domeniu, buni oratori, care le-au împărtășit antreprenorilor din Ungheni din secretele lor, care au dus la reușita businessului lor. Au vorbit și la subiectul  principal a conferinței – Business Drive, adică „Afaceri cu pasiune”.

Printre oaspeții-experți s-a numărat și o ungheneancă. Este vorba de Natalia Gudima, antreprenoare și business trainer.

Au  entuziasmat publicul prin ideile lor și discursurile privind modalitățile de a activa și a face business cu drag și energie pozitivă Corneliu Său, Andrei Veleșcu, Ilie Dercaci, business trainer apreciați de comunitatea antreprenorială.

Cei prezenți la conferință au rămas cu adevărat entuziasmați de conferință.

”Mi-a plăcut energia pe care o emană cei din JCI, una pozitivă și foarte puternică. Te face să îți reformatezi gândurile. Vreau să fac și eu parte din această organizație”, a menționat Igor Diaconescu, inginer în tehnologii informaționale.

De notat că proiectul are ca scop să dezvolte  antreprenori nu doar în Chișinău, ci și peste tot în Republica Moldova, căci numai așa se va dezvolta economia și va crește nivelul de viață.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(191 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: