Nu prea înțeleg un lucru. Când afară e atât de frumos, soare, verdeață, miros de flori și cântec de păsărele, cum de nu ne schimbăm și noi? Nu lăsăm sufletul deschis să între puțină culoare și căldură?

Oriunde te întorci, numai bârfe și răutate. Suntem niște radare sensibile. Ochii noștri nu lasă nimic neobservat.

Urechile ne sunt mereu pe recepție. Iar mintea e într-o veșnică prelucrare a mesajelor pe care le recepționează. Dar numai cele ce ne convin.

Nu pune mâna nimeni pe-o carte, măi frate!

În fine, să nu pățiți ca cei din povestea de mai jos.

„Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția sa opere ale tuturor marilor maeştri, clasici şi moderni, din toate şcolile şi curentele artistice. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirându-le. Dar a izbucnit razboiul, iar fiul a fost înrolat şi trimis la luptă. A murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad.

Când a primit anuntul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea feciorului. O lună mai târziu, a auzit bătăi la uşă.

În prag stătea un tânăr cu un pachet mare în brațe. El a spus: „ Domnule, nu mă cunoaşteti. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră şi-a dat  viața. În acea zi, el a salvat multe vieți, dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima. Deseori ne vorbea de dumneavoastră şi despre pasiunea pe care o aveți”. Tânărul i-a înmânat pachetul.

„Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou”. Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânărul din fața sa.

Privindu-l  atent,  a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reuşit să surprindă  chipul, dar şi personalitatea fiului său. Tatăl a oftat și, cu ochii plini de lacrimi, i-a mulțumit tânărului, oferindu-i şi o sumă de bani pentru tablou.

„O, nu se poate asa ceva, domnule. Toată viața  nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. E doar un cadou”.

Tatăl a prins tabloul pe perete. De câte ori avea vizitatori, începea prin a le arăta portretul fiului său şi numai după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere.

După moartea bătrânului, tablourile au fost scoase la licitație. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă şi, mai ales, să le achizitioneze. La deschidere, pe podium, era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul: „Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?”.

În sală s-a lăsat liniştea. Apoi, de undeva, o voce a strigat: „Am venit să vedem marile opere! Sari peste această piesă”.

Calm, adjudecătorul a continuat: „Face cineva o ofertă pentru acest portret? 100 de lei? 200?”. Iar s-a auzit un strigăt iritat: „Nu am venit pentru acest portret.  Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Van Gogh, Matisse, Picasso… Haideti să trecem, cu adevărat, la licitație!”.

Adjudecătorul a continuat: „Fiul! Fiul! Îl vrea cineva?!”.

Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă: „Dau eu 10 lei. Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui şi al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.

„Există o ofertĂ de 10 lei! Cine dă mai mult?! Dă cineva 20 lei?!”. Sala era în fierbere.

„Dați-i-l pentru 10 lei! Să trecem la maeștri! La maeştri!”. Nu-l voiau pe fiu. Toti doreau să  profite de ocazie şi să cumpere opere mari pentru colecțiile lor.

Ferm, adjudecătorul a continuat: „10 lei, o datĂ!10 lei, de doua ori!” şi, lovind cu ciocănelul în masă, a declarat: „Adjudecat!”.

Cineva a izbucnit: „În sfârşit, putem trece la marea colecție!”. Adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând: „ Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat”. Rumoare în sală: „Dar tablourile?! Cum rămâne cu maeştrii?!”. „Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului! Cine îl ia, mosteneşte întreaga avere, care include și toată colecția de tablouri. Omul care-l primeşte pe fiu obține totul!”

Morala: Averea, dacă nu-ți aduce fericirea, măcar te ajută să trăiești confortabil în suferință. Chiar şi cei care au multă ştiinţă şi decid chestiuni dificile, suferă din pricina lăcomiei, care-i orbeşte.

Ala Mutilica

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(268 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: