”Oare totul se plătește în această viață? Oare totul costă bani? Este o datorie ca omul să sară în ajutor în caz de necesitate. Am lucrat în organele Ministerului de Interne. De zece ani sunt la pensie, iar acum timpul meu îl voi dedica postului de pompieri”, afirmă Andrei Casian,  unul dintre voluntarii de la postul de pompieri pe bază de voluntariat din Sculeni.

File de istorie se vor scrie la Sculeni. Și asta, pentru că, pe data de 3 mai, aici a fost inaugurat primul post de pompieri pe bază de voluntariat din raion, care are și un nume simbolic – ”Sfântul Gheorghe”.

”La momentul actual, avem vreo 65 de voluntari. Inițial, am organizat cursuri cu populația, după care doritorii s-au înscris ca pompieri voluntari. Vârsta medie a acestora e de 40 de ani. Chiar dacă e o muncă voluntară, noi suntem gata să oferim timpul nostru, căci e vorba de securitatea noastră”, a subliniat Dumitru Radu, șef al postului Sculeni, șef de gardă în cadrul Unității Pompieri și Salvatori a Direcției Situații Excepționale din Ungheni.

Evenimentul a avut loc în prezența mai multor oficiali, autorități, dar și a oamenilor din sat.

Şeful Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne, general-maior Mihail Harabagiu, i-a felicitat și i-a încurajat pe voluntarii, urându-le bun venit în familia salvatorilor.

”Dumneavoastră sunteți primii care ați realizat un asemenea proiect. Sunt mândru și bucuros că s-a întâmplat anume la Ungheni. Aici am întâlnit și am văzut oameni frumoși, care știu să-și pună scopuri și să le atingă. Sunt exemplu pentru toată țara”, a menționat dânsul.

În acea zi, la Sculeni au fost prezenți și oaspeți din Estonia și Finlanda. Au venit cu daruri pentru postul de pompieri voluntari.

De menționat că postul de pompieri voluntari de la Sculeni a fost deschis cu susținerea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI, în baza programului de consolidare a serviciului salvatori și pompieri în localitățile rurale. Acesta va deservi populația din satele Blindești, Bulhac, Cioropcani, Floreni, Gherman, Medeleni, Sculeni, Stolniceni, Buciumeni și Florești.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(49 vizualizări)

         

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: