Fotografie: Ina landa

Pe Ecaterina și Roman Mișcoi din Bărboieni i-am găsit trebăluind prin gospodărie. Toată viața au munci și, deși au trecut ambii de vârsta de 80 de ani, nu pot sta locului.

Cam rar mai dai de asemenea oameni prin satele noastre: gospodari, înțelepți și foarte muncitori.

Ne-am așezat și am început a depăna amintiri. Amintiri din cei mai de groază ani pe care i-au trăit moldovenii: 1940-1949. Război, foamete, colectivizare…

”O murit multă lume”, face o remarcă Roman Mișcoi, iar soția dânsului îl completează: ”Ajungeau să mănânce și animale, câini, pisici…”.

E vorba despre foametea din 1947. Au trecut de atunci 70 de ani, dar cei ce au trăit în acea perioadă nu pot uita acele urgii care s-au abătut asupra lor. ”Mureau și copii, și tineri, și bătrâni. Noi am avut noroc că am avut o văcușoară.

Mergea mama la Grozești, unde erau părinții ei și aducea câte un tobultoc de fân pentru vacă… Așa am rezistat, cu laptele pe care ni-l dădea vaca”, spune moș Roman. Mătușa  Ecaterina vine imediat și cu rețeta ”bucatelor” mai des întâlnite în acea perioadă. Se făceau tocmagi din apă și făină, sau tărâță sau ce o mai fi având pe undeva omul. Apoi se fierbeau în laptele amestecat cu apă, cu multă apă. ”Așa și mâncam. Dar nu ținea deloc de saț”, spune. Mai făceau oamenii și un fel de terci, ”cu apușoară și păsat”, sau mălăieș – în cuptor, cu buruian… Dar, de fapt, ”lumea mânca tot ce găsea, până și cucută”.

”Îmi amintesc – noi eram mici – cum veneau căruțe cu popușoi din Ucraina. Dădeau de la primărie câte 3-4 știuleți pentru om. Noi ne culcam sub acele căruțe și așteptam, poate va cădea vreun grăunte ca să-l mîncăm”, povestește Roman Meșcoi.

… Și, când s-a făcut grâul
”Și mai multă lume a murit. După atâta foame, mâncau fără socoteală”, are explicația sa bătrânul, după care concluzionează: ”O fost strașnic”.

Își amintește și de acei ”polomoșnici”, reprezentanți ai puterii sovietice, care îți luat toul, dacă nu aveai cu ce da ”nalogul”. Adică, în cazul în care omul nu avea bani să plătească impozitele, îi veneau acasă activiștii sovietici și luau ce găseau, până și ceaune sau covoare. ”Noi nu aveam ce mânca, da ei cereau naloguri”, spune.

După aceea, au venit și i-au luat în Siberia
”Noi eram copii și ne jucam până noaptea târziu. Vedeam cum vin camioane înfundate, îi luau pe oameni în mașini și îi duceau”, își amintește moș Roman. ”Era frică mare”, continuă.

Îl întreb de ce îi luau? Și-a făcut, probabil, în acești ani, o concluzie a sa. Răspunsul a venit imediat: ”Că nu aveau cu ce face colhozurile. Le trebuia pământ, boi – să ducă la grămadă. Oamenii noștri erau gospodari, le-au luat tot și i-au dus în Siberia”.

Lumea se plânge că acum e greu…
Moș Roman Mișcoi se înviorează: ”Azi nu-i rău de trăit. Să zică mersi!”. Ne lămurește și de ce lumea e nemulțumită.:”Cu cât le este mai bine, cu atât mai multe vor. Da de unde? De unde să ia statul ista atâta bănărit?”.  Are și mătușa Ecaterina ce zice la subiect: ”Trebuie să fii mai harnic. I-o învățat pe oameni cu ajutoare și acum ei nu vor să lucreze”.

Of-ul cel mare
Soții Mișcoi au lucrat toată viața în colhoz, aproape jumătate de secol. Acum, au câte o pensie de circa 1500 de lei. Nu se plâng. Altul le este of-ul. ”Banii pe care îi câștigam îi puneam la poștă… 30 mii de ruble am pus! Și ne-am trezit cu nică…”, spune moș Roman.

”Credeți că va fi vreodată bine în Republica Moldova?”, e ultima întrebare pe care le o adresez.
Bătrânul încearcă să fie optimist. ”Mă gândesc că poate va fi. Eu știu… Nu știu”. Mătușa Ecaterina e mai direct: ”Noi nu mai vedem binele, da mi-i jale de copii, de nepoți. De unde bine, dacă toți se duc? Mai mult de jumătate de Moldovă s-a dus. Nu vezi că a a rămas aici pârloagă, dincolo e pârloagă… Și nimeni nu lucrează”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(251 vizualizări)

         

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: