În premieră pentru satul  Sculeni, un grup  de istorici de marcă, originari din această localitate, au revenit, împreună, la baștină, aceștia fiind însoțiți și de alte personalități notorii din Republica Moldova și România.

Evenimentul a avut loc pe 28 aprilie, la liceul din localitate, în cadrul unei conferințe științifico-metodică și în contextul proiectului transfrontalier ”Frați în cuget și simțiri, punți peste Prut”.

Cu lacrimi în ochi și cu emoții  am surprins-o pe  Silvia Corlăteanu- Granciuc, originară din Sculeni, doctor în istorie, secretar științific la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a  Moldovei.
”Aici m-am născut, aici am copilărit și am mers la școală. Am trecut prin memoria mea clipele frumoase, care au avut loc chiar aici. Deși era perioada sovietică, copilăria pentru noi a fost la fel de frumoasă. Cât e mama în viață, e foarte frumos să te întorci, iar când nu mai e… satul pustieșete, dar amintirea ei rămâne și mă întorc cu multă căldură în suflet”, ne-a spus. A absolvit școala în 1966, dar simte aceleași emoții ori de câte ori revine acasă.

”Am acumulat de aici, de la baștină, din satul Sculeni, seva și vitalitatea pe care o mai port în suflet. De fiecare dată când revin aici, mă trec fiorii. Aș vrea să-mi mai arunc privirile spre Prut.

Prospețimea gândirii mele am luat-o de pe acest meleag, din pădurile și apa Prutului”, a mărturisit academicianul Andrei Eșanu, membru de onoare al Academiei Române, însoțit de soția sa, Valentina Eșanu, doctor în istorie, cercetător științific, la fel originară din Sculeni.

”Astfel de întâlniri fac bine sufletului. Mă bucur că am revăzut aici oameni dragi”, spune și actorul Nicolae Darie, artist al poporului din Republica Moldova, care s-a născut la Blindești, dar nu a uitat că trei ani de studii i-a făcut la Sculeni.

A venit cu drag la Sculeni și distinsul om de cultură, academicianul Mihai Cimpoi. Chiar dacă s-a născut în Larga, raionul Briceni, a ținut să facă o escală la liceul din Sculeni, în drumul său spre România. ”Îmi pare bine că am fost invitat aici, sunteți foarte aproape de Europa și sunteți un punct te tranziție și reper. La această oră, vorbim de dialogul valoric european. Lumea e speriată că ne pierdem identitatea. Ceea ce pot spune e că în economie poate să fie globalizare, cultura, însă, se ține pe fiecare om și popor”, a făcut o remarcă Mihai Cimpoi.

”Suntem mândri să fim gazda unui astfel de eveniment, suntem mândri să-i avem ca oaspeți pe acești oameni de marcă. Tot ce ne dorim e ca elevii noștri să înțeleagă cât de valoroși sunt cei ce ne-au pășit azi pragul, să-i cunoască în realitate”, a subliniat directoarea liceului, Iulia Ciuvaga.

În acea zi, la Sculeni urma să vină și o delegație de la școala „Colonel Constantin Langa” din Miroslava, județul Iași, aplicantul proiectului ”Frați în cuget și simțiri, punți peste Prut”.

Nu a mai ajuns. Proiectul, însă, continuă.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(161 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: