La Călărași a fost lansat Oficiul Regional al Asociației ”Promo-LEX”. Acesta va gestiona  raioanele din regiunea Centru – Sud – Vest și anume: Călărași, Ungheni, Nisporeni, dar și Orhei, Ialoveni, Hâncești, Strășeni.

Evenimentul a avut loc la finele lunii martie, într-o atmosferă festivă, în prezența a numeroși reprezentanți ai administrației publice locale, ai societății civile, ai partidelor politice din teritoriu, membri ai consiliilor electorale de circumscripție din toate cele șapte raioane.

”Vom încerca, în următoarea perioadă, să fim la fel de prezenți în teritoriu, mai ales că în luna mai vor avea loc alegeri într-o localitate din Călărași”, a subliniat Irina Corobcenco, reprezentant al Asociației ”Promo-LEX”.

Totodată, au fost făcute publice rezultatele monitorizării alegerilor președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016 în regiunea Centru-Sud-Vest.

”Alegerile au fost competitive, parțial libere și organizate satisfăcător”, a menționat Mihail Gorincioi, coordonator regional. Dânsul a venit și cu exemple clare privind prestația actorilor electorali din regiune pe parcursul scrutinului prezidențial, cerând și consultând și opinia celor prezenți cu privire la recomandările și propunerile de îmbunătățire a legislației și a practicii electorale din republică.

Cei prezenți au adresat diverse întrebări, la care au și primit răspunsurile.
”Participanții la eveniment au fost foarte activi, au adresat foarte multe întrebări, ceea ce m-a surprins într-o oarecare masură, iar asta îmi dă speranța că activitatea noastră în această regiune va fi de succes”, a menționat, la final, pentru ”Expresul”, Ion Manole, directorul executiv al Asociației Promo-LEX.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(59 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: