În aceste zile, sunt în toi lucrările de construcție a două apeducte importante, de grup: Pîrlița-Bușila-Chirileni și Cornești. Prin ele apa urmează să ajungă, ulterior, în zeci de localități și, implicit, în sute și chiar mii de gospodării.

Cele două apeducte ar trebui să fie gata în 18 luni. Cel puțin, așa prevăd proiectele respective.

Tot în aceste zile, sunt în toi și lucrări de cosntsruire a unor rețele de apeduct și canalizare în unele sate din raion.
Ce mai, Strategia de aporvizionare cu apă potabilă a localităților raionului Ungheni din râul Prut e în plină desfășurare.

De unde va veni apa?
Apa va veni din Prut. Dar nu e simplu. Elocventă în acest sens este experiența apeductului Mănoilești. ”Cu părere de rău, în perioada rece a anului, nu a fost posibilă aprovizionarea cu apă prin apeductul respectiv”, a recunoscut președinta raionuliui, Ludmila Guzun.

Există o problemă care trebuie soluționată. Atunci când a fost gândit apeductul Zagarancea-Cornești, nu s-a ținut cont de toate nuanțele. Astfel, apeductul pornește de la Elizavetovca, și nu direct din Prut. Apa, pe o distanță de patru kilometri, vine prin rețelele Stației Tehnologice de Irigare, care are un sorb (instalație de captare a apei) învechit și care în perioada rece nu-i funcțional. Nu poate funcționa nici pe timp de secetă, când nivelul apei râului Prut scade considerabil.

”Acum, suntem în căutarea unei soluții”, a declarat Ludmila Guzun. În lucru sunt două variante. Prima se referă la construcția unor rețele de apeduct proprii de la Elizavetovca până la Prut  – e vorba de 4,6 km, și construcția unui sorb nou, mobil.

A doua variantă ar fi interconectarea rețelelor orășenești cu apeductul Zagarancea – Cornești. În acest caz vor fi necesare investiții în stația de tratare a întreprinderii ”Apă-Canal”, în dezvoltarea rețelelor orășenești spre raion.

”Aș vrea să găsim o soluție durabilă, nu de moment. Am investit mult până acum, am construit rețelele. E bine să avem o claritate și o siguranță că apa va ajunge la destinatar”, a subliniat președinta raionului.

Cine va gestiona apeductele?
Cu siguranță, nimeni dintre cetățenii de rând nu și-a pus niciodată această întrebare. Dar, așa cum susțin specialiștii, e o mare problemă și complexă. Poate chiar mai mare decât construirea rețelelor.

Ca să gestionezi apeductele și să duci apă potabilă peste tot, e nevoie de o întreprindere licențiată, care să aibă toate cele necesare, începând de la laboratoare, aparataj performant și terminând cu oameni bine pregătițiu în domeniu. Or, în njoc e pusă viața și sănătatea oamenilor.

Cu câțiva ani în urmă, a fost creată o întreprindere raională – ”Apă Ungheni”. Aceasta ar putea gestiona, așa cum e la ora actual, doar apeducte prin care trece apa tehnică. De apă potabilă – nici vorbă. E nevoie de licență. Dar întreprinderea respectivă nu are, practic, nimic: nici dotarea necesară, nici specialiști.

”Ar fi mai simplu ca Întreprinderea Municipală ”Apă-Canal” din Ungheni, un operator cu experiență, cu posibilități, cu oameni pregătiți, să ia în gestiune și apeductele rationale”, a făcut o remarcă Ludmila Guzun.  De aceea și se lucrează în această direcție.

Când vor putea beneficia oamenii de apă și canalizare?
Dacă nu intervine nimic neprevăzut, apeductul de grup Pîrlița-Bușila-Chirileni ar trebui să fie funcțional peste un an și jumătate. Dar oamenii vor trebui să se mulțiumească, deocamdată, cu  apă tehnică, pe care nu o vor putea bea sau folosi în bucate.

Și termenul de construcție a apeductului Cornești e de un an și jumătate, dar aici mai trebuie să fie construită o stație de tratare a apei, bazinul de acumulare a apei. E încă foarte mult d elucrur și sunt necesare încă investiții foarte mari.

”Nu-i așa de simplu. E vorba de apă potabilă! Dar oamenii trebuie să cunoasă că suntem în căutare de soluții. Pas cu pas, încercăm să rezolvăm problema, în măsura finanțărilor pe care le obținem”, a subliniat, la final, președinta raionului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(143 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: