Centrul Regional de Resurse pentru Tineret Ungheni a depus și în acest an efortul de a forma un nou consiliu local al tinerilor, astfel încurajându-i să contribuie la procesul de luare a deciziilor, să fie activi și responsabili. Aceștia au a identifica probleme privind viața copiilor, tinerilor și a întregii comunități, dar și a propune soluții. Ei vor trebui să se informeze, să studieze, să caute  soluții și să elaboreze programe de acțiuni, pe care urmează sa le realizeze.

În mod tradițional, Primăria Ungheni susține și încurajează acești tineri printr-un acord de colaborare. În acest context, pe 9 februarie, a fost semnat Acordul de colaborare între Primăria  Ungheni şi Consiliul Local al Tinerilor (CLT) Ungheni, prin care părţile se angajează să fie responsabile de o comunicare eficientă şi un schimb de informaţii, pentru a eficientiza organizarea activităţilor de tineret în cadrul Platformei Locale de Dezvoltare a Tineretului 2016-2017.

”Noi avem astfel de întâlniri în fiecare an, pentru că anual se reînnoiește componența Consiliului Local al Tinerilor. Sunt de specialitate profesor, am lucrat cu tinerii, copiii, de aceea e o plăcere, de fiecare dată, când îi văd că se implică în viața comunității. Primăria a fost mereu alături de tineri și susține ideile și implicarea voastră în beneficiul societății”, a menționat primarul Alexandru Ambros.

La rândul său, primarul Consiliului Local al Tinerilor, Veronica Condurachi, elevă clasa a IX-a la Liceul ”Ion Creangă” din Ungheni, a declarat: ”Îmi doresc să avem o colaborare productivă, iar primăria să ne fie în mod practic alături în realizarea ideilor noastre, inițiativelor, dar și în rezolvarea unor probleme ce ne privesc pe noi, tinerii. Personal, sunt în consiliu pentru a-mi dezvolta abilitățile de participare activă în cadrul comunității mele”.

”Pentru acești tineri este un exercițiu și o metodă de a învăța participarea prin experiența proprie”, a precizat Angela Ciocârlan, directoarea Centrului Regional de Resurse pentru Tineret, după care a subliniat: ”Consiliul Local al Tinerilor a fost ales în mod democratic, cu o platformă la bază, cu gânduri pozitive, astfel încât tinerii să poată contribui la soluționarea problemelor cu care se confruntă. Împreună avem ca scop și misiune încurajarea lor în procesele de luare a deciziilor”.

În aceeași zi, cei 16 tineri consilieri și-au primit legitimațiile de consilier, ce le atribuie dreptul, dar și responsabilitatea de a participa la monitorizarea şi evaluarea acţiunilor şi evenimentelor realizate în parteneriat cu primăria orașului.

”Implicarea tinerilor în luarea deciziilor le oferă curajul și motivarea de a deveni un cetățean activ pe parcursul vieții”, a mai spus, la final, Angela Ciocîrlan.

(64 vizualizări)