Foto: Ina Landa

Ungheni-Nisporeni-Călărași au fost pârjolite circa 86 de hectare de teren cu vegetație uscată, iar Direcția Situații Excepționale Ungheni a înregistrat 20 de ieșiri ale echipelor de intervenție la stingerea incendiilor.

Potrivit lui Vladimir Gîrbea, șeful Secției Apărare împotriva Incendiilor, cele mai multe incendii de vegetație, 11 la număr, au avut loc în raionul Călărași. În rezultat, au ars circa 70 de hectare de teren. Următorul pe listă este raionul Nisporeni cu 7 incendii înregistrate și 15 hectare de teren cuprins de flăcări. Ungheniul a înregistrat două incendii, pe o suprafață de un hectar.

Fiind întrebat prin ce se explică că la Călărași se aprind atât de des miriștile, Vladimir Gîrbea a răspuns: ”Cred că este rezultatul educației proaste a cetățenilor. În fiecare primăvară ne confruntăm cu cazuri de acest gen, batem alarma, dar oamenii așa și nu vor să prindă la minte și să conștientizeze că acționează în detrimentul lor”.

Potrivit dânsului, o soluție ar fi ”lucrul mai intens cu populația al inspectorilor Direcției Situații Excepționale, în colaborare cu ecologiștii”.

De aceeași părere este și Veniamin Ghilan, șeful Inspecției Ecologice Călărași. Cu toate acestea, dânsul a recunoscut că nu cunoaște despre recentele incendii de vegetație din raion: ”La noi nu a parvenit, deocamdată, nici o cerere, nici o plângere sau informație despre incendiile respective”. În schimb, ecologiștii călărășeni au intervenit la câteva cazuri de ardere a gunoiului de grajd prin gospodării. Apropo, aprinderea gunoiului, a vegetației uscate este interzisă de lege.

Amenzile variază între 600 și 10 mii de lei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(71 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: