În fotografie: livada Olgăi Serbușco de la Grozasca

Primul titlu de acest fel la prima ediție a Galei Premiilor Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA)! L-a obținut Olga Serbușco, directoarea unei Gospodării Țărănești din Grozasca.

Cu cinci ani în urmă, când a înființat o livadă de meri superintensivă în satul său de baștină, la Grozasca, economista Olga Serbușco nici nu visa că va deveni cea mai de succes femeie-fermier din Republica Moldova.
”Suntem mândri că avem o premiantă în cadrul Galei Premiilor AIPA, și încă la ce categorie: ”Cea mai de succes femeie-fermier”. Chiar este ceva frumos”, a declarat pentru ”Expresul” Valeriu Botnari, șeful Oficiului Teritorial Ungheni al AIPA. Anume el a fost cel care a selectat candidaturile din regiunea Ungheni-Nisporeni-Călărași pentru cele 16 categorii de premii.
”Olga Serbușco a meritat din plin acest titlu. O livadă mai modernă decât a ei chiar nu există în regiune. Plantația este dotată cu plasă antigrindină, cu sistem performant de irigare. O astfel de livadă eu am văzut cu vreo zece ani în urmă în Polonia. Credeam că e un vis, dar iată că acest vis a ajuns și la noi acasă”, a mai spus Valeriu Botnari.
”Am fost plăcut surprinsă să aflu că mă număr printre premianții AIPA. Să fiu sinceră, până acum nu credeam că în Moldova oamenii care muncesc cu adevărat sunt și apreciați”, a recunoscut Olga Serbușco, după care a subliniat că, atunci când a inițiat afacerea, nu a făcut-o pentru premii sau medalii, ci pentru a-și scoate din nevoi propria familie.
”Ideea mi-a venit atunci când părinții mei au prins a se plânge că au un teren de pământ în sat și  nu știu ce să facă cu el. Pe deasupra, ei nu erau angajați nicăieri. În acel moment, m-am gândit că ar fi bine să inițiez o afacere, în care să fie implicați membrii familiei mele: părinții, eu cu soțul,  fratele, care pe atunci muncea peste hotare”, povestește Olga.
A decis să înființeze o livadă de măr. Dar nu una tradițională, ci o livadă superintensivă, care este de două ori mai productivă. Ce-i drept, și investițiile au fost mult mai mari, dar Olga este  convinsă că a meritat.
Merele din livada de la Grozasca sunt comercializate exclusiv în Republica Moldova și înfrumusețează rafturile supermarketurilor. Asta, nu pentru că Olga Sebușco s-a ambiționat să ofere tot ce are mai bun conaționalilor săi, și nu străinilor.
”Așa e la noi: toate produsele cele mai bune și frumoase să le exportăm , iar consumatorilor locali să le oferim ce mai rămâne. Eu mi-am zis că voi face invers”, a spus dânsa. Recunoaște că i-a fost greu la început să convingă lumea că merele ei nu sunt de import, ci sunt crescute acasă, la Grozasca Unghenilor.
Am întrebat-o dacă ar avea curajul să reia totul de la început. ”Eu compar afacerea mea cu un copil pe care l-ai născut și după asta îți dai seama cât trebuie să  investești, câte greutăți apar. Dar nu poți da înapoi. Gata! Copilul este și trebuie să-l crești. Exact așa s-a întâmplat și cu livada. Nu mă așteptam că atât de mult trebuie să investești în ea. Pomii sunt ca și copiii: dacă nu le dai apă și ceea ce trebuie, nu cresc și nu rodesc. E greu, dar e ceva interesant”, a răspuns.
Olga a mai menționat că are de gând să-și extindă livada, care astăzi ocupă o suprafață de patru  hectare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1.765 vizualizări)

         

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: