Nu, nu am de gând să recurg la istoria propriu-zisă. Sunt oameni mult mai versați în acest domeniu.

Eu vreau să vorbesc despre unele concluzii pe care mi le-am făcut, urmare a unei campanii de colectare de bani pentru reabilitarea parcului central din orașul Ungheni. Chiar dacă pare un caz local, cu siguranță învățămintele sunt pentru toți.

Deci, ani în șir am tot auzit ungheneni lamentându-se, criticând în stânga și în dreapta că, vezi Doamne, nu avem un parc unde am putea merge să ne relaxăm, unde copiii ar avea locuri speciale de distracții, unde ar avea loc acțiuni culturale și așa mai departe. E rău, e dezastruos, e murdărie, se taie copacii – sunt doar câteva afirmații pe care le-am auzit despre parcul central al Ungheniului.

Ei bine, a dat Dumnezeu ca situația să poată fi schimbată. A fost găsit un finanțator. Doar că acel finanțator și-a dorit mult să vadă dacă localnicii își doresc cu adevăra o schimbare în parc și a pus o condiție: comunitatea să adune, mână de la mână, 10 mii de euro. S-ar părea că e o sumă mare. Dar, dacă împărțim la numărul populației orașului – circa 32 mii de cetățeni, ar ieși ca fiecare să doneze… 31 de cenți, adică aproape 7 lei.  E mult? Nu, nu e mult, dacă fiecare unghenean s-ar simți cu adevărat cetățean responsabil și dornic de o schimbare.

Dar nu. Au început criticile. S-a ajuns până la injurii și chiar blesteme. Cum s-ar zice: ca la noi la nimeni.
Am urmărit cu atenție tot ce s-a spus și ce s-a scris pe rețelele de socializare. Fiecare are dreptul la opinia sa și eu personal le respect pe toate, dacă sunt aduse la cunoștința publicului într-un limbaj decent și civilizat.

Ce concluzii mi-am făcut urmare a tot ce s-a spus?
1. Lumea a pierdut încrederea în administrația publică. E trist, dar e adevărat. Se teme că, în cazul în care va dona un ban, acesta va ajunge în buzunarele nu știu cui și va fi utilizat în alte scopuri.
2. Lumea este slab informată. Nu există încă o comunicare eficientă între autorități și populație. Probabil, comuncatorii ar trebui să gândească și alte metode de a transmite informația. Se pare că este insuficient ceea ce s-a întreprins în acest sens până acum. Dar trebuie să recunoaștem că s-au făcut multe.
3. Oamenii sunt înrăiți, sunt agresivi, nu mai cred în nimic.
4. Primarul a pierdut mult din raiting și asta – trebuie s-o spunem – după ce a plecat cu trâmbițe și surle din PLDM și a aderat la PD. Știu că nu a făcut-o de voie bună, dar asta e situația. Mulți ungheneni au spus-o pe șleau că nu au nici o poftă să mai contribuie cu ceva, știind ce a făcut primarul. Cred că, dacă-și mai dorește un mandat, actualul primar ar trebui să se gândească bine cum să-și recapete încrederea celor care l-au votat.
5. Societatea e mai divizată ca oricând – s-a văzut bine din discuțiile și schimburile de replici ce au loc în aceste zile.

Mă opresc aici. Totuși, mă bucur că, în pofida celor întâmplate, bani s-au acumulat și parcul, într-o bună zi, va  arăta cu totul altfel. Eu cred în asta.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(56 vizualizări)

         

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: