Serghei Nicul, președintele Federației raionale Ungheni a jocului de dame, a pășit cu dreptul în competițiile pentru Cupa Republicii Moldova la dame. Prima etapă, la care au participat 46 de amatori ai jocului de dame, printre care și campioni naționali, dar și mondiali, a fost trecută cu brio. Serghei Nicul s-a clasat pe un merituos loc IV, fiind foarte aproape de locul II. Dînsul a acumulat 10 puncte fiind la doar la două puncte de învingător – Alexandru Caraulinîi din Chișinău, maestru în sport, multiplu premiant al finalelor campionatelor modniale la jocul de dame.

Până la obținerea mult râvnitei cupe mai sunt opt etape. Învingătorii vor fi stabiliți abia pe 17 decembrie.

De notat că prima etapă a competiției s-a desfășurat în memoria antrenorului emerit al Republicii Moldova, Iosif Func, care a pregătit, de-a lungul carierei sale, șase campioni mondiali. Cupa republicii Moldova la jocul de dame se află deja la ediția a IV-a.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(40 vizualizări)

         

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: