Dacă aveți în gospodărie vreo 10 găini, neapărat trebuie să aveți și un cocoș. Cum altfel?

Același lucru ni l-a spus și Ion Ciochină, specialist superior în zootehnie de la Secția agricultură, industrie prelucrătoare, relații funciare și cadastru Nisporeni. Anume acest număr de găini este ideal pentru un cocoș, susține dânsul. În caz contrar, din ouă nu mai așteptați să iasă pui. Ce-i drept, cocoșul trebuie să mai fie și bun de sămânță.

”Dacă un gospodar are găini și nu are cocoși, atunci va strânge din cuibare doar ouă limpezi sau, cum se  zice în termeni științifici, infertile”, explică specialistul, subliniind că anume cocoșul este cel care face deplină o familie ideală, păsărească desigur, și care are un rol important în lanțul reproductiv al neamului păsăresc.

Și, dacă ne-am clarificat cu numărul de moțate care revin la un cocoș, să vedem cum putem stabili cât e de prolific cocoșul? E simplu, afirmă Ion Ciochină. ”În primul rând, analizăm pasărea după aspect. Un cocoș bun trebuie să fie arătos, cu creasta roșie, ceea ce indică că este și sănătos. În al doilea rând, trebuie să urmărim comportamentul cocoșului vizavi de găini. Dacă acesta umblă țanțoș printre ele, le cheamă la mâncare printr-un sunet specific, iar ele răspund chemării, atunci să știți că acel cocoș și-a asumat pe deplin rolul de cap al familiei și nu se va da bătut cu vreuna dintre găini”, a mai adăugat specialistul.

”Dar dacă, totuși, cocoșul nu face față ”responsabilităților” sale reproductive?”, îl întreb pe Ion Ciochină. Răspunsul nu a întârziat să vină: ”În așa caz, riscă să ajungă în oală, mai exact în răcituri. Această mâncare tradițională se pregătește anume din cocoș. Iar în locul lui se alege alt cocoș”.

Conform registrului de evidență a păsărilor și animalelor din raionul Nisporeni, în luna decembrie 2016 erau înregistrate, în total, 133 575 găini și cocoși. Reieșind din formula enunțată de Ion Ciochină: 10 găini la un cocoș, am putea presupune că numărul cocoșilor e de 12143.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(212 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: