Mare vânzoleală cu tancul de pe vârful dealului de la Cornești. Ca prin minune, și-au amintit de el socialiștii proaspătului președinte al republicii Moldova, Igor Dodon. Și ce moment au ales!

Guvernul a operat reforma în sistemul de pensii, ceea ce ar fi putut provoca nemulțumirea poporului. Au ieșit la suprafață neregulile în ceea ce privește alimentația copiilor în grădinițe. Trebuie numit un nou procuror general, iar presa susține că nici unul dintre candidați nu este curat ca lacrima, cum ar trebui să fie de fapt.

Ei bine, pentru a distrage atenția populației de la aceste și multe alte probleme, s-a găsit tancul de la Cornești.

Dacă se dorea cu adevărat ridicarea lui de acolo, se făcea. Nu ar fi fost o problemă. Și s-ar fi făcut în liniște și pace. Mai ales că acel tanc chiar nu are nici o valoare pentru Cornești și nici măcar pentru istoria Republicii Moldova.

E o minciună că a fost găsit în Prut. A fost adus din Ucraina – o rablă, care a fost reabilitată la Ungheni, apoi cocoțată pe dealul de la Cornești, cu țeava îndreptată spre România, ca nu cumva să uite cei de dincolo de Prut cine e stăpânul.

Mai sunt vii martorii acelor vremuri, mulți dintre ei bine informați, care au reușit să se ridice deasupra tuturor manipulărilor.

Mă miră că până acum nu și-au spus cuvântul istoricii. Poate o vor face de acum încolo, căci, cred eu, e cazul.

Deocamdată, nu le-a reușit oamenilor lui Dodon să tulbure apele de-a binelea. S-au dat în spectacol și dispăruți au fost. Nu știu cum alții, dar eu am rămas cu un gust amar de pe urma acestui circ.

Nu mă miră deja ieșirile unor așa-numiți socialiști. Zic așa-numiți, căci doctrina social-democrată care le este caracteristică, pune accentul pe soluționarea problemelor de ordin social. Iar Corneștiul are foarte multe probleme de acest gen: de zeci de ani, aici nu există apă în robinete, iar locatarii blocurilor multietajate cară apa cu căldările pentru veceurile din apartamente. Nu există nici un sistem de canalizare funcțional. Nu există gazoduct sau o gunoiște autorizată. Dar e oraș! Un oraș în care au rămas, în majoritate, persoane vârstnice. Spitalul, care avea pe vremuri o capacitate de 150 de paturi, practic nu mai este. Din școala care, cândva, era una dintre cele mai bune din raion, cu aproape 1000 de elevi, a rămas mai nimic.

Credeți că îi interesează pe socialiști toate acestea? Nu. Tancul îi interesează. Și declanșarea unei psihoze în masă.

Nu ați văzut cum mai că nu-și rupea hainele de pe el un omulean în haine de militar? Era gata să se arunce sub tanc. Nu ați văzut cum un altul urla că buneii lui au luptat mai că nu pe acest tanc? De ce oare acești inși nu se avântă la fel de eroic să rezolve problemele actuale ale localității? De ce nu se indignează la fel de tare că nu au unde lucra, că salariile și pensiile sunt de râsul lumii?

Vă spun eu. Pentru că, în loc de creier, au… câte un tanc în cap.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(2 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: