Expresul

,,Oamenii tind să-și amintească drepturile, în schimb tind să-și uite îndatoririle“

Ana Iacob, eleva clasei a XI-a, LT „Gheorghe Asachi”, or. Ungheni

Neîndoielnic, pentru a supraviețui, omul are nevoie de niște reguli bine stabilite, altfel, am fi existat într-un haos cumplit. Un ideal comun, spre care au tins întotdeauna neamurile și toate națiunile, este emanciparea definitorie și drepturile umane. Însă, ce presupun, într-adevăr, aceste drepturi?

Conform celor relatate în dicționarul explicativ, din punct de vedere științific, drepturile omului reprezintă totalitatea regulilor și normelor juridice, care reglementează conduita oamenilor în relații sociale, într-o colectivitate politic determinată , susceptibile de a fi impuse prin forța coeritivă a statului.

Individul, creînd un cod de legi, le-a divizat în două clase: obligații și drepturi. Drepturile reprezintă mai mult interesele individului, decît necesitățile acestuia, iar fiecare stat își are codul său de legi, numit și Constituție. Întrucât fiecare persoană își dorește ca mediul înconjurător să îi recunoască propria demnitate și să fie respectată, a fost creată Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Profunzimea ideatică a spuselor Indirei Gandhi ,,Oamenii tind să-și amintească drepturile, în schimb tind să-și uite îndatoririle“, denotă faptul că societatea în care trăim se axează doar pe drepturile sale, uitînd de normele morale ale umanității. Cu alte cuvinte, omul este măsura tuturor lucrurilor. De aici rezultă faptul că, în momenul în care ne promovăm drepturile, ar fi cazul să nu uităm de moralitate, pentru că nu ar fi corect să ne rectificăm doar prin drepturi. În momentul în care vrem să întreprindem o acțiune oarecare, trebuie să fie una bine gîndită și care nu va avea consecințe negative asupra noastră sau a celor din jur.

Indiscutabil, drepturile ne oferă oportunitatea de a ne dezvolta pe plan personal, iar îmbogățindu-ne virtuțiile, ne realizăm ca oameni.Tot ele ne ajută să ne expunem opiniile fără teamă, că vom fi pedepsiți sau criticați. În momentul în care opinăm propriile gînduri, trebuie să avem grijă să nu jignim pe cineva, să ținem cont și de părerile și drepturile celor din jur.

În prezent, problema respectării drepturilor omului este cauzată de un factor major, care reprezintă lipsa de cunoaștere a acestor drepturi de către unuii indivizi ai societății. Aceasta problemă poate fi soluționată prin crearea diverselor activități, ce au drept scop informarea populației și aprofundarea cunoștințelor ei în domeniul dat, sub pretextul unor „meetinguri” , împărțirea pliantelor, unde ar fi indicate drepturile de bază ale individului , chiar și desfăsurarea unor lecții în instituțiile de învățămînt.

Dar, mai presus de toate, să nu uităm că, la baza umanității sunt valorile supreme ale cultului personal cum ar fi: omenia, educația, cultura etc., valori general-umane, ce reprezintă sâmburele iradiant, iar odată implantat, la timpul și locul potrivit, va da roade. Indubitabil, dacă ar exista respectul reciproc și toate aceste reguli ar fi promovate, am avea ocazia să trăim într-o societate sănătoasă și prosperă, în care predomină o atmosferă pacifistă.

În cele din urmă, se poate conchide că totul depinde de noi. Drepturile umane au nevoie de a fi cunoscute, promovate și respectate, căci doar astfel, umanitatea va exista într-o stare de înviorare și în curs de dezvoltare, din punct de vedere atît social, cît și spiritual.

(6 vizualizări)