Sergiu Cereș (elev la liceul ”Gheorghe Asachi”, Ungheni, clasa XI)

7156-12922-61466-04

Este distinct faptul că suntem supuși diferențierii, deoarece fiecare om este inegalabil prin comportament, idealuri, educație, inteligență, maniere, simțul estetic, perspective ale vieții, valori, talent și altele.

Astfel, egalitatea oamenilor se manifestă prin drepturile fundamentale ca: demnitatea, solidaritatea, libertatea, justitia, cetățenia, toate aflate, firește, într-o simbioză.

Prin conceptul de drept, se subînțelege extremitățile ființei umane, ce nu pot fi uzurpate și oropsite. Acestea au rolul de a desființa scara ierarhică a societății și contracta egalitatea între oameni. Așadar, toți avem dreptul la o părere proprie, cuvânt, familie, fericire, dorințe, apărare. Este absurd considerentul de a fi mai deosebit decât cineva, atâta timp cât împărtășești același destin cu acea persoană, iar natura biologică înfățisează oricăruia dintre noi un început și un sfârșit care este redat prin despărțirea omului de lumea materială. De aceea, oformăm concepția că oamenii sunt egali, dar diferiți.

Fiecare dintre noi este specific prin felul său de a fi, căci umanitatea se compensează reciproc aidoma unui puzzle, deoarece toți posedăm puncte slabe și forte. Suntem asemenea pieselor de șah, fiecare având rolul și locul său.

Ca geneză a divinității, drepturile omului sunt inedite, întrucât individual este om și are confesiunea identității proprii, care afirmă că oamenii, indiferent de nuanța ființelor proprii, au un rol de importanță majoră. Spre exemplu: savantul decodifică enigmele lumii din punct de vedere logic, artistul evidențiază materia abstractă prin culori, muzicianul purifică și oferă glas sufletului, poetul este concretizarea vie a artei și forței rațiunii, iar o persoană amărâtă poate sugera că nu este totul pierdut, copilul este asemeni fenomenului ce învinge timpul și oferă unui adult resimțirea senzațiilor de multuitate.

Prin urmare, dreptul este echivalența ce suprimează orice formă de violare a acesteia de către acțiunile vexante, săvîrșite prin vanitate, orgie, orgoliu și alte trăsături nesemnificative. Dreptul ne oferă imagine personalitații noastre și frumusețea propriului său fel de a fi, produce stabilitate în societatea devastată și devine protecția supremă a omenirii, perturbând izbucnirea debandadei și dominația dezechilibrului care neglijează dreptatea și corectitudinea lumii.

Într-o societate lipsită de drepturi, toate valorile general – umane ar fi neglijate și fără de preț. Lumea va absorbi esența umană din nedreptate, rău, discriminare, orgie, plăcere, vise egoiste, motive neprețioase, întrucât societatea contemporană nu are nevoie de amalgamele timpului.

Imaginea personalității va fi creată în funcție de treapta ierarhică pe care este situată. Cel bogat va fi supremul celui slab, părerea unui om simplu ar fi greșită în raport cu opinia unui savant, talentul într-un anumit domeniu – mai puțin important ar fi nevalorificat, oamenii vor devein absorbiți de sine și robii propriilor dorințe, măreția ar deveni sensul vieții. În general, dezvoltarea multilaterală a omului ar fi stocată complet, lumea o va forma un ansamblu de ipocriți ce privesc viața ca utilaj de materializare a propriilor scopuri, indiferent de consecințe și metode.

În cele din urmă, se poate conchide că noțiunea de drept nu exprimă acțiunile premise unei persoane în societate, dar adevărata sa relevanță o constituie propovăduirea adevărului către om și precizarea poziției acestuia în spațiul terestru, căci omul se estimează prin valorile pe care le posedă și are tot dreptul să fie egal oricărui reprezentant ale aceleiași specii. Esența respectului de sine trebuie să predomine, întrucât valorile general – umane precum: cinstea, adevărul, bunătatea, fortifică și edifică noțiunea de OM.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(14 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: