Ana Lazăr (elevă în calasa XI la liceul ”Gheorghe Asachi”, Ungheni):

7156-12922-61466-04

Indubitabil, copilul este sursa de energie pozitivă, întrucât aura lui emană doar căldură, dragoste, adevăr, încredere, iar lumina lui răzbate tot răul ce ne înconjoară. El este speranța la un viitor în care dragostea și fericirea vor fi în prim-plan, iar răul va fi pierdut în abis.

Copilul, aidoma oricărui om, reprezintă o ființă rațională și sensibilă, dar spre deosebire de restul oamenilor, acesta este extrem de vulnerabil. El reprezintă întruchiparea unui spațiu ferit de mizeria responsabilităților adulte. Doar un copil este capabil să dăruiască iubire dezinteresat și să-și dorească, în schimb, doar recunoașterea acesteia. Copiii au puterea să vadă lumea în culorile ei vii, care ajung să fie spălate cu timpul de grijile și problemele maturității. Doar ochii lor mai pot oglindi în reflecția lor într-un univers în care totul este posibil, unde domină speranța și dragostea, spre deosebire de lumea adevarată, în care vor ajunge ei, și să o descopere până în străfundurile ei ascunse sub mantaua exterioară.

Ei sunt viitorul, ei sunt nădejdea noastră la salvarea lumii, ei sunt capabili de orice, însă, posibilitatea lor spre măreție este dirijată de unele limitări și posibilități care, în societatea contemporană, sunt numite drepturi și obligațiuni.

Astfel, societatea umană a încercat să întrevadă unele condiții optime pentru o dezvoltare cât mai eficientă cu putință. Aceasta a identificat și a impus unele norme pentru viitorii adulți de mâine, încât să posede atât o stare fizică, cât și una psihică sănătoasă. Fără respectarea acestor norme, viitorul copiilor ar fi în pericol, iar odată cu ei, și viitorul umanității. Acum, dacă le-am tăia aripile posibilităților, lipsindu-i de drepturi și speranță, cine am fi noi? Un copil fără drepturi este asemenea unui vis încuiat în adâncurile subconștientului, căci puterea și influența pe care o poate avea un vis asupra omului nu este mai prejos decât puterea ascunsă într-o minte tânără, care, în viitor, ar putea reprezenta speranța și salvarea întregii omeniri.

Copilul fără drepturi este educat prin cuvântul „nu”, este lipsit de micile bucurii ale copilăriei, devenind un robot instruit să raspundă unor comenzi vagi și deșarte, este inhibat, în loc să fie capabili să ia propriile decizii și să posede propriile idei. Este o imagine tristă, dar adevarată, a cărei amploare încearcă să fie înăbușită treptat peste tot în lume, însă aceste încercări nu succed mereu prin a fi efectuate cu ispravă. De cele mai multe ori, nu părinții sunt cei care pun piedici în viitorul copiilor prin limitarea acestora la unele activități sau dorințe, ci statul, care impune aceste interdicții, ceea ce demonstrează că un stat cu o conducere adecvată este un element esențial în viitorul urmașilor națiunii.

Neîndoielnic, copiii au nevoie de respectarea drepturilor lor, precum au nevoie de aer. Atâta timp cât sunt tineri, ei trebuie îndrumați spre a-și găsi predestinarea în lume și nicidecum stopați sau limitați spre descoperirea adevărului și a destinului, căci în unul din copiii viitorului se va afla speranța spre restabilirea echilibrului între natură și om. Libertatea gândirii și a acțiunilor definește o ființă abilă de a atinge un scop, de a îndeplini o misiune sau, pur și simplu, de a exista.

Fiecare copil, este înzestrat cu un dar dumnezeesc, care, cu siguranță, va face viitorul mai agreabil. De accea, scopul generațiilor vechi este de a le apăra drepturile copiilor lor, pe măsură ce ei sunt mai liberi, cu atât aripile lor se vor întinde și vor putea zbura spre dominarea propriilor scopuri.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: