Și-au dat mîna, au semnat și și-au asumat responsabilități. S-a întîmplat pe 8 octombrie, la Ungheni, în cadrul Forumului Regional ”Cooperare regională: noi parteneriate – noi oportunităţi”.
Cîte 16 primari de pe cele două maluri ale Prutului, primari din raionul Ungheni și, respectiv, județul Iași, au semnat, la scenă deschisă, scrisori de intenții privind înfrățirea lor.
”Ne-am propus să identificăm parteneri din județul Iași, iar prin această înfrățire vom avea, cu siguranță, mai multe oportunități de aplicare a proiectelor comune, care, odată implementate, vor aduce beneficii localităților noastre”, a declarat pentru ”Expresul”, Ludmila Guzun, președinta raionului Ungheni.
Dînsa și-a exprimat, totodată, speranța că primarii din localitățile unghenene vor prelua din experiența primarilor din județul Iași în ceea ce privește gestionarea, aplicarea de fonduri, de proiecte.
”Ei au mai multă experință și au ce împărți cu ai noștri”, a specificat președinta.
În scurt timp, va fi lansat Programul Operațional bilateral R. Moldova- România, care va fi, indiscutabil, o mare oportunitate de atragere de fonduri europene pentru toate localitățile înfrățite.
”Republica Moldova nu are acces la fondurile europene care ne sînt oferite nouă. Deci, ne-am gîndit de ce să nu ajutăm, dacă o putem face. Mă bucur că la Ungheni am găsit un partener bun precum e Ludmila Guzun, care ne-a sprijinit. Mă bucur că a fost receptivă și conducerea Consiliului județean Iași”, a declarat pentru ”Expresul” și președintele Euroregiunii ”Siret-Prut-Nistru”, Dumitru-Tudor Jijie.
Dînsul ne-a mărturisit că primarii din România s-au simțit excelent la Ungheni, au rămas impresionați de cele văzute aici. Unii chiar au recunosct că au ce prelua din Republica Moldova și, în mod special, din raionul Ungheni.
Ce spun primarii
Filip Petriciuc, Buciumeni:
Sper să avem o colaborare productivă cu colegii noștri de la Grozești, județul Iași. Ei au trecut deja prin momentele prin care trecem noi acum. Cred că avem ce prelua de la ei și aplica în localitățile noastre. Cred că această înfrățire ne va aduce multe beneficii în diferite sectoare.
Gheorghe Colțișor, Teșcureni:
Mi-aș dori ca această înfrățire – cu comuna Mogoșești- Siret – să fie simțită nu numai de noi, primarii, dar și de cetățenii din localitățile pe care le gestionăm. Ei trebuie să simtă beneficiile înfrățirii. Sper să avem o colaborare reușită, să fim sprijiniți spre a aplica la diferite proiecte și de a face lucruri frumoase la noi. Evident, ne vom strădui și noi să le putem oferi experiențe de-ale noastre.
S-au înfrățit…
Au semnat scrisorile de intenție:
Măcărești – Cozmești, or. Cornești – Deleni, Boghenii Noi – Dobrovăț, Hîrcești – Erbiceni, Buciumeni – Grozești, Cetireni – Lespezi, Teșcureni – Mogoșești-Siret, Unțești – Moșna, Costuleni – Movileni, Florițoaia Veche – Plugari, Măgurele – Răchiteni, Rădenii Vechi – Sirețel, Condrătești – Sinești, Valea Mare – Țuțora, Mănoilești – Victoria, Petrești – Voinești.
Urmează ca acordurile de fraternitate să fie semnate pînă la finele anului curent, în cadrul unui eveniment ce va avea loc la Iași.