În fotografie: Voie bună și plăcinte gustoase la Năpădeni
În fotografie: Voie bună și plăcinte gustoase la Năpădeni

Miros ademenitor de plăcinte, prăjituri, fructe proaspete, vinișor de poamă dulce și muzică bună. La Năpădeni e mare sărbătoare. Satul, așezat din vremuri vechi pe valea Culei, a găzduit, 21 august, cea de-a treia ediție a festivalului ”La plăcinte”.

”Este un festival organizat cu multă măiestrie, cu multă dragoste. Au demonstrat-o iscusitele gospodine din partea locului, care au copt plăcinte, dar și și-au etalat broderiile și alte lucrări confecționate manual”, a menționat Tatiana Babin, specialist în Secția cultură din Ungheni.

Am întîlnit-o aici, ”La plăcinte” și pe Valentina Sloveneanu, șefa bibliotecii din Hîrcești, un sat de prin vecinătate. Chiar dacă trăiește mai mult înconjurată de cărți, nu-i este străin nici aluatul, îl mînuiește ca la carte. Ce mai plăcinte prepară! Le-am gustat și ne-am convins că e așa.

”Dacă semeni dragoste în ceea ce faci, reușești să obții ceva bun. Mama mea făcea plăcinte deosebite. Probabil, de la ea vine acest dar”, ne-a mărturisit dînsa.

Alături, dăm de lucrări extraordinare, făcute de mîinile iscusite ale Julietei Medvițchi, meșter popular din comuna Hîrcești. Imediat începe să ne povestească despre broderiile sale.

”Aceasta este pasiunea mea, timpul meu de odihnă – tricotarea, broderia și croșetarea. Am mers pe urmele bunicii mele și sînt mîndră de asta”, face dînsa o remarcă.
Gospodine și gospodari din toate localitățile vecine s-au adunat la Năpădeni, pentru a-și etala  măiestria. Femeile s-au întrecut la plăcinte, iar bărbații s-au lăudat cu aroma vinului moldovenesc de casă.

Nici primarii nu au stat într-o parte. L-am întîlnit pe Vasile Bodrug, primarul de Hîrcești, care tocmai își lăuda gospodinele din comună.

A recunoscut că, în acest an, numărul participanților la festival e mai mic. Cu toate acestea, festivalul va dăinui, căci mai există oameni care nu-s indiferenți față de cultură și tradiții.

”Avem gospodine și gospodari în satele noastre, care fac copturi bune, dar și vin gustos. Noi ne străduim să păstrăm aceste tradiții, să participăm la evenimente culturale, ca să mai uităm de problemele cu care ne confruntăm, fie și pentru o duminică”, a explicat dînsul.

La Năpădeni s-a deplasat și Petru Langa, viceprimar de Ungheni, unul dintre ”părinții” festivalului respectiv. ”Mă bucur că ceea ce am pornit acum cîțiva ani are continuitate. Îi văd pe oameni bine dispuși. Chiar dacă nu-s mulți la număr, sînt organizați, cu zîmbetul pe față”, a spus dînsul, în timp ce evalua plăcintele, expuse la festival.

”E un festival pentru pofticioși”, a făcut o remarcă vicepreședintele raionului, Alexandru Brînză, după care a accentuat: ”Plăcintele sînt nemaipomenite”. Dînsul s-a declarat satisfăcut de faptul că asemenea evenimente au continuitate. ”Merită să promovăm ceea ce avem. E un festival gustos, care îi reprezintă pe cei de aici ca și regiune a plăcintelor”, a specificat oficialul.

Și, cum sfîrșitul încununează opera, ”gustosul” festival s-a încheiat cu un recital de zile mari a  Suzanei Popescu și a colectivului de bărbați ”Meleag”.

De notat că festivalul „La plăcinte” a fost organizat de Primăria Năpădeni împreună cu Secţia Cultură şi Turism Ungheni.

Vedeti AICI o galrie foto de la eveniment.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(18 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: