veronica goreaDe ceva timp, văd că autoritățile tot încearcă de a implica cetățenii în rezolvarea problemelor din localitățile lor, fie că e vorba de proiecte, finanțări și bani mulți, sau mici acțiuni care sînt făcute în folosul comunității.

Sînt chestii, pe care nu e obligat statul să le facă sau, mai bine zis, autoritățile, ci noi, cetățenii, ar trebui să avem inițiative și dorință de a realiza ceva. Ideea e că, de la o vreme, toți cer să li se facă ba una, ba alta, dar nimeni nu ridică un pai.

De cîte ori ați văzut oameni simpli să iasă într-un parc din apropierea casei lor și să facă ordine? Ei și ce dacă au copii și merg în acel parc, sau trec pe acolo zilnic: Niciodată nu au ridicat o hîrtie de jos.

Acesta este doar un exemplu. Atîtea lucruri am fi capabili să le facem noi, fără a miorlăi că primarul sau primăria nu face. Faptul că vă plîngeți pe rețelele de socializare că primarul nu face, că nu a astupat groapa cutare sau că vă plouă la poartă și el e vinovat, că vă ninge la poartă și el ar trebuie să vină să vă curățe zăpada, devine ridicol. Ați ajuns puțin la absurdități.

Primarii sînt obligați să ia măsuri privind necesitățile cetățenilor, el trebuie să-și asume această responsabilitate din start, dar mă iertați, nu chiar să vă măture în fața porții!

Să zicem că nu le reușește pe toate sau să presupunem că nu vrea să le facă – primarii, ca și oricare alt om, sînt diferiți. Noi ce facem: răbdăm  sau ne implicăm în rezolvarea problemelor?  Nu mă refer la construirea de poduri sau răsturnarea munților. Nu. Vorbesc de o amenajare a unui loc, de aducerea în ordine a curții unui bloc, de curățenia în fața porții sau tăierea buruianului.

Recent, a fost organizat un concurs de către primăria orașului Ungheni, o  inițiativă chiar eficientă. Ziceam de concurs, unde fiecare instituție privată sau publică să-și facă ordine și să amenajeze locul unde activează. Și asta, pînă la Ziua orașului. Abia aștept să văd cine și cum va reacționa la propunerea primăriei.

S-a ajuns și la astfel de inițiative, dacă în viața de zi cu zi nu sîntem capabili să ne facem ordine și să amenajăm locul unde venim în fiecare dimineață. Dar acesta e deja un alt subiect.

Eu sper din tot sufletul ca funcționarii, businessmanii, dar și celelalte categorii ale populației să se implice plenar, astfel ca pe data de 28 august orașul nostru să strălucească.

Să ne ferească Dumnezeu de faptul că ar putea numai în fața primăriei să fie curat, iar în celelalte locuri – liniște și pace. Sau, altfel spus, nimic să nu se facă.

Nu credeți că lenea și prostia, de fapt, ne face să devenim sîcîitori, să căutăm mereu ceartă, să fim nemulțumiți de ce se întîmpă? Și atunci de ce nu întreprindem nimic?

Mi-aș dori ca acest concurs să aibă continuitate, fără premii și remunerări, doar o simplă educare a cetățenilor de a avea grijă de locul unde activează. Doamne ajută!

(3 vizualizări)

Tags: ,

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: