sursa foto: ungheni.md
sursa foto: ungheni.md

Pe data de 16 august, la ora 22:26, pe email-ul redacției ”Expresul”, a fost expediat un mesaj de la un cetățean al orașului Ungheni. Acesta fiind indignat de faptul că nu a fost anunțat că pe data de 15 se vor majora prețurile la consumul de apă.

Vedeți scrisoarea:

”Salutare! Sunt un simplu consumator ca si toti ceilalti din or. Ungheni a apei furnizate noua de IM Apa Canal. Prin Decizia Consiliului or. Ungheni din 12.08.2016 s-a dispus majorarea tarifului la apa incepind cu data de 15.08.2016. Intimplator sau nu, dar pina astazi 16.08.2016 nu am primit facturile pentru plata apei pentru luna iulie 2016, sau intuiesc ca deja consumul din iulie si august le vom achita la tarif nou. Si intotdeauna pagubeste consumatorul, iar intreprinderea monopolista face trimitere la Decizia Consiliului, precum ca sa majorat tariful. Eu personal nu am vazut nici un controlor la data de 14 sau 15 august nici la domiciliu si nici la serviciu pentru a nota datele de la contoarele consumatorilor, pentru ca plata pentru apa sa fie facturata correct. Mai mult ca atit, nu am vazut macar un anunt simplu afisat undeva prin oras, sau la intrarile in scara ca tariful la apa va fi majorat, pentru ca consumatorul sa aiba posibilitate sa transmita datele din data de 15 august.
Unicul anunt privind majorarea tarifului la apa este pe siteul primariei, si Acela dateaza cu data de 15.08.2016, aceasta ce, este special facut, mai au autoritatile locale sa-si mai bata joc de noi atita.
De ce Desteptii astea de consilieri nu dispun initial publicarea Deciziei in publicatiile locale, ca ulterior sa intre in vigoare. Sau traim intr-o tara unde prostii astea de cetateni trebuie sa rabde toate prostiile lor si faradelegile lor. Intervin catre DVS de a da publicitatii aceasta problema, intrucit este nu numai a mea dar a intregului oras.
Personal voi interveni catre Agentia pentru protectia consumatorului si Procuratura Ungheni pentru a verifica legalitatea deciziei luate de Consiliul or. Ungheni.

Cu respect,
Dorel Turcanu!

Fiindcă cetățeanul ne-a solicitat ajutorul de a afla cum vor fi calculate datele pînă la 15 august și după, dacă nu a trimis nimic, nimănui datele de la contor, am telefonat la Întreprinderea Municipală  ”Apă-Canal”  din Ungheni pentru a face lumină.

Petru Scutaru, directorul Î. M  ”Apă-Canal” ne-a asigurat din start că nimeni nu va ieși în minus, toate calculele vor fi corecte.

”Noi avem programă în calculator care de la orice dată introdusă nu mai poate face nici o eroare. Pînă la data de 15 va fi un calcul vechi, după, un calcul nou. Nu putem face nici o eroare. Suntem controlați din toate părțile”, spune Petru Scutaru.

Întrebat cum se va calcula dacă pînă la data de 15 nu s-a oferit nici o dată de către cetățeni, dînsul a spus scurt și clar.

”Dacă nu au reușit să ofere aceste date, atunci jumătate de consum va fi cu prețul vechi și jumătate de consum cu tariful cel nou”, menționează directorul.

Deasemenea dînsul ne-a mai spus că era necesar toți să trimită datele atîta timp cît au fost anunțați.

”Noi am anunțat pe site-ul nostru oficial, pe site-ul primăriei. S-au pus anunțuri pe la blocuri. Pe 12 s-a luat decizia, pe 15 abia s-a început recalcularea. Ce mai trebuia de făcut? Acum rămîne de făcut un recalcul celora care nu au introdus datele”, a conchis Petru Scutaru, directorul Î. M ”Apă-Canal ” din Ungheni.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(4 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: