casa.Puțini sînt cei care au un dormitor mare, spațios. În majoritatea cazurilor, dormitoarele sînt mici și, de obicei, destul de inghesuite. Există, însă, cîteva trucuri, care ar putea să ajute la o transformare impresionantă a camerei.

1. Folosește oglinzi. Este foarte bine, dacă ai posibilitatea să îmbraci un perete în oglinzi mari supradimensionate, mai ales în camerele foarte mici. În cele d edimensiuni medii oglinzile pot fi înrămate, dar trebuie să fie mari. Deci, nu te limita la a pune o oglindă mică pe perete, ci folosește oglinzi mari. O oglindă mare, cu o ramă decorativă, care să dea impresia unui spațiu mai mare, este, în același timp, și un element de design original. Ar putea fi ușa de la dormitor sau cea din debara din oglindă. Este un truc care ține.

2. Folosește culori deschise, tonuri neutre și cîteva accente îndrăznețe sau… colorează în negru un perete. Trebuie să știți că negrul are același efect ca și un perete alb sau o oglindă, adică creează senzația unui spațiu mai mare. O altă soluție ar fi acoperirea unui perete sau a unei părți din perete cu tapet din mătase neagră.

3. Folosește elemente de decor șoc. Un fotoliu imperial, nunațe aurii, materiale laminate și impresia de opulență (bogăție, belșug) va ascunde lipsa spațiului.

4. Indiferent de combinația pe care o alegi, ține minte să nu ai mai mult de trei culori într-o cameră mică, pentru că spațiul va părea mult mai înghesuit și va fi obositor din punct de vedere vizual.

5. Creează spații de depozitare ingenioase. În afară de spațiul de sub pat, care trebuie neapărat folosit, îți recomandăm să nu îl lași gol nici pe cel din jurul patului. Creează un cadru din mobila în jurul patului și foloseste-l pentru a-ți tine o mare parte din obiecte acolo.

6. Renunță la covor și folosește carpete (covorașe) pufoase în culori deschise.

7. Renunță la perdele și folosește draperii. Ai grijă ca într-un domitor mic acestea să nu atingă niciodată podelele.

8. Nu aglomera camera. Nu folosi mai mult de cinci elemente de decor.

9. Folosește doar detalii într-o singură culoare pentru lenjeria de pat și cuverturi. Niciodată – materiale cu imprimeuri.

10. Un domitor mic are nevoie de un pat mare. Pare straniu, dar așa este. Dar atenție, niciodată nu optați pentru un pat bloc pe podea. Cel mai potrivit e un pat pe picioare înalte, cu o tăblie la capul patului, care să atragă privirea și să fie mult orientată pe înălțime.

11. Decorează un singur perete din cameră – pune un tablou, un ceas mare sau cîteva fotografii. Ceilalți trebuie să rămînă liberi.

12. Folosește lumini puternice. În locul unei lustre clasice, ar fi mai bine să optezi pentru un lampadar. Efectul wow sînt de folos intr-un domitor mic.

13. Alege piese de mobilier pe picioare înalte. Dar atenție, nu aglomera camera cu prea mult mobilier. Două noptiere și cîteva polițe ar fi suficiente.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(16 vizualizări)

Tags: ,

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: