Expresul

Lumînările decorative și casa ta

Lumînările, parfumate sau nu, pot da o atmosferă romantică încăperilor din casă, mai ales dacă le așezi în cîteva locuri strategice.

Nu este foarte complicat să faci aranjamente cu lumînări sau chiar lumînări decorative. E nevoie de: borcane sau alte vase ce-ți fac cu ochiul, nisip, lumînări de tot felul, cîteva crenguțe uscate, sfoară, ceva vopsele, puțin lac și… multă imaginație. Dacă vrei să confecționezi singur și lumînările, e bine să ai la dispoziție ceară sau parafină.

În loc de nisip (care trebuie cernut și spălat înainte) poate fi folosită făina de grîu amestecată cu mălai (făină de porumb), ca să obții o nuanță galbenă. O poți amesteca și cu vopsele de ouă care, poate, ți-au rămas de la Paște. Vei obține culori frumoase.

Pentru un aranjament e cel mai bine să folosești crenguțe de brad sau ferigă – acestea se păstrează pentru multă vreme verzi.

Vrei să confecționezi lumînări? Nu te strădui să fie perfecte. Dacă faci mai multe, nu le face identice. Farmecul lor e tocmai în imperfecțiuni, care sînt dovada că au fost făcute manual.

Folosește sticluțe de parfum goale, pe care le poți umple cu parafină sau ceară topită și la care adaugi fitil. Vei avea cele mai interesante lumînări decorative pentru casă și grădină.

De fapt, poate fi folosit orice pentru o lumînare decorativă, începînd de la un capac sau o scoică și terminînd cu vase mai mari, inclusiv borcane. Nu e neapărat să confecționați lumînările, deși ar fi foarte bine. Puteți utiliza în aranjamente cele mai simple lumînări din vînzare, sau cîteva lumînări de diverse mărimi, forme, culori.

Unde poți amplasa aranjamentele cu lumînări?

Dacă locuiești la casă cu etaj, poți plasa lumînări pe marginea scărilor. Vor avea un efect puternic. Mai multe lumînări, de diferite înălțimi, legate între ele cu o panglică sau așezate pe un vas, în centrul mesei, pot crea un cadru ideal pentru o cină romantică sau – de ce nu? – pentru o cină în familie.

Poți pune lumînări în diferite vase din sticlă colorată, pe care să le plasezi ulterior pe marginea șemineului sau pe pervazul ferestrei din cameră.

Toarnă puțin nisip într-un pahar cu picior din sticlă rezistentă, apoi așează o lumînare înăuntru. Poți pune un astfel de aranjament pe masă, pe noptieră sau chiar în baie.

Pentru o ocazie specială, poți așeza mai multe lumînări de diferite înălțimi pe o tavă supraetajată pentru tort. Accesoriul nu va trece neobservat.

Sînt doar cîteva idei, de la care puteți porni pentru a vă crea propriile aranjamente. Încercați și veți vedea cît de mult vă schimbă aspectul casei, dar și viața, un aranjament cu lumînări.

(3 vizualizări)