Foto: Veronica Gorea
Foto: Veronica Gorea

Lear Corporation. Multă lume a auzit de această întreprindere din Ungheni, care reprezintă una dintre cele aproape 50 de filiale din întreaga lume. Fiind în Zona Economică Liberă, aproape că nimeni nu are acces acolo.

Iată că, totuși, săptămîna trecută, aici au pătruns… pompierii. Nu pentru a stinge vreun incendiu, ci pentru a stabili gradul de pregătire  a tututor în caz de incendiu.

”Am fost foarte încîntat de nivelul de pregătire a tuturor echipelor de pompieri. Au fost receptivi și foarte bine organizați. În astfel de momente, chiar te cuprinde o mîndrie pentru orașul și patria ta”, a declarat Marian Lefter, directorul ”Lear Corporation”, după ce a asistat la o simulare a unui incendiu chiar în instituția pe care o conduce.

Aplicația demonstrativă a avut loc pe 26 martie. Angajații Direcției Situații Excepționale din Ungheni le-au demonstrat tuturor cum trebuie să acționeze în momente critice. ”Fiindcă întreprinderea este impunătoare ca mărime, am ales să desfășurăm aplicații anume aici. Ne-a fost foarte ușor, din motiv că fabrica este asigurată cu toate cele necesare, la cele mai înalte standarde”, a menționat  Dumitru Sasu, șef adjunct al Direcției Situații Excepționale Ungheni.

Potrivit dînsului, s-a simulat un cutremur de pămînt, în urma căruia s-a produs un incendiu, iar în clădire au rămas persoane blocate care, ulterior, au fost evacuate cu ajutorul echipei din cadrul întreprinderii, dar și al echipelor specializate. De notat că personalul de aici a dat dovadă de receptivitate și cunoștințe, susțin specialiștii.

”Obiecții nu am. Toate serviciile au activat conform planului. Îmi pare bine că s-au descurcat, că au trecut printr-o asemenea experiență, mai ales că obiectul este mare, cu un număr de cinci sute de angajați”, a făcut o remarcă Dumitru Sasu.

De tot, au fost implicați 57 de salvatori, plus echipe benevole, pompieri din Ungheni, din Cornești. Au fost utilizate patru autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare,  ambulanțe.

”Aplicația a avut drept scop instruirea și pregătirea atît a personalului întreprinderii, cît și a echipei de pompieri, căci, în caz de necesitate, să fim cunoscuți cu toate detaliile de aici”, a explicat Iurie Gurghiş, șeful Secţiei apărare împotriva incendiilor.

Potrivit lui Marian Lefter, dacă edificiul ar avea de suferit în urma unor situații excepționale, pierderile s-ar estima la 21 de milioane de dolari.

”Noi considerăm că sîntem în siguranță maximă, dar e bine de verificat și de întreprins măsurile de profilaxie necesare. Pentru noi siguranța este foarte importantă, atît a personalului, cît și a instituției. Înțelegem cît de importantă este instruirea personalului. Mmulțumesc tuturor celor implicați”, a mai spus dînsul.

Fotografii: Veronica Goreasalvatori (4) salvatori (3) salvatori (2) salvatori (5)

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(20 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: