În fotografie: Tatiana Cociu prezintă noul proiect Foto: Ina Landa
În fotografie: Tatiana Cociu prezintă noul proiect
Foto: Ina Landa

Le-a fost cald și bine în această iarnă. La iarna viitoare, le va fi și mai bine. Este vorba de cei 260 de copii și educatorii lor de la grădinița ”Povestea” din Nisporeni. Â

Asta, datorită unui nou proiect de eficiență energetică, deja al doilea la număr, care a luat start chiar la începutul anului curent.

Noutatea a venit din partea directoarei grădiniței, Tatiana Cociu, și a fost făcută publică pe 25 februarie, în cadrul consultărilor publice cu genericul

”Sporirea transparenței investițiilor capitale publice și prioritizarea proiectelor de investiții capitale prevăzute pentru anul 2016”. Evenimentul a fost organizat de ziarul ”Expresul”, în parteneriat cu Primăria Nisporeni și a avut loc în incinta Casei naționale de cultură din localitate.

”Aceste consultări publice reprezintă un moment oportun de a prezenta proiectul nostru, un proiect de investiție capitală. Și, pentru că una din condițiile donatorilor este asigurarea transparenței și organizarea focus-grupurilor cu cetățenii, iată că am profitat de ocazie”, a subliniat directoarea.

Astfel Tatiana Cociu a adus la cunoștința nisporenenilor ce prezintă proiectul, le-a vorbit și despre cel precedent, care a fost declarat o practică de succes a grădiniței. Potrivit dînsei, în această iarnă, proiectul deja implementat a adus și primele roade – o economie de circa 20% la energia termică.

”Am reușit să ne asigurăm și credibilitatea în fața donatorilor europeni, așa că am obținut undă verde pentru al doilea proiect”, a accentuat directoarea.

Prima experiență de eficineță energetică
Potrivit șefei grădiniței ”Povestea”, primul proiect de eficiență energetică a schimbat totalmente aspectul exterior al instituției. Costul total a fost de 3 milioane 300 mii lei. Acești bani au venit, în mare parte, din Fondul de eficiență energetică și au fost cheltuiți pentru termoizolarea pereților exteriori, reparația capitală a acoperișului, schimbarea geamurilor și ușilor exterioare.

”Grație acestui proiect, am înregistrat nu doar economii semnificative la energia termică, dar și cea mai înaltă medie a frecvenței din ultimii ani”, a remarcat Tatiana Cociu, menționînd că a scăzut și rata îmbolnăvii copiilor, căci în grădiniță a fost mult mai cald.

Reamintim că această realizare a conducerii grădiniței, de comun cu autoritățile locale, a fost premiată cu o mențiune la Gala bunelor practici 2013-2014, secțiunea ”Eficiență energetică”, eveniment organizat de IDIS ”Viitorul” cu suportul financiar al Consiliului Europei.

Primul succes l-a asigurat pe al doilea
După ce au simțit gustul confortului, dar și al economiilor care se reflectă în facturile lunare la gazele naturale, administrația grădiniței ”Povestea” a decis să meargă și mai departe.

Proiectul privind construcția unei centrale pe bază de biomasă și instalarea panourilor solare pentru încălzirea apei tehnice a fost tocmai ceea de ce mai avea nevoie grădinița. Acesta va fi susținut financiar de către Uniunea Europeană prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și va costa circa 87 mii de dolari. Partea leului, 70 mii dolari, va ajunge la Nisporeni de la donatori. Restul, circa 17 mii de dolari, va constitui contribuția beneficiarilor proiectului, care va fi asigurată de către autoritățile publice locale și Asociația de părinți de la grădiniței ”Povestea”.
”Dacă vom finaliza cu succes și acest proiect, atunci vom reuși să economisim încă circa 20% din cheltuielile pentru energia termică, dar și electrică”, a făcut o explicație Tatiana Cociu.

Cum va funcționa noua centrală, și ce spațiu va încălzi? Iată ce i-a interesat pe oameni. Răspunsul nu a întîrziat. Tatiana Cociu a menționat că noua centrală va funcționa atît pe bază de lemne și cărbune, cît și pe bază de brichete și peleți. Va fi încălzită o suprafață totală de 2555 metri părtrați, atît cît are grădinița.

Ce-i drept, odată cu darea în exploatare a noii centrale, planificată pentru ianuarie 2017, conducerea grădiniței va trebui să identifice producători de biocombustibil în alte raioane, căci la Nisporeni, deocamdată, nu există niciunul. Chiar și așa, Tatiana Cociu este încrezută că încălzirea pe biomasă va costa mai ieftin decît cea pe bază de gaze naturale.

Dînsa a mai spus că grădinița va renunța treptat la încălzirea cu gaz natural.  ”La început, vom încerca să combinăm tipurile de încălzire, dar pe viitor sînt încrezută că toată țara va trece la încălzirea pe biomasă. Noi atunci vom fi deja pregătiți să facem față acestei cerințe a timpului”, a accentuat directoarea.

La final, participanții la consultările publice au încurajat-o să ducă la bun sfîrșit acest proiect important pentru Nisporeni. Mulți dintre cei prezenți au recunoscut că, dacă nu ar fi venit la evenimentul organizat de ziarul ”Expresul”, nu ar fi aflat despre realizările acestei grădinițe.

disclaimer

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(5 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: