Expresul

Banii tăi | Față-n față. Autorități și cetățeni – despre investițiile capitale

În fotografii: Față în față, primarul Grigore Robu cu cetățenii Fotografii: Ina Landa

Pe 25 februarie, s-au întîlnit, față în față, reprezentanți ai autorităților publice din orașul Nisporeni și cetățeni. Evenimentul, cu genericul: ”Sporirea transparenței investițiilor capitale publice și prioritizarea proiectelor de investiții capitale prevăzute pentru anul 2016, prin consultarea propunerilor cu locuitorii comunității”, a avut loc la Casa Națională de Cultură din localitate. Consultările publice au fost organizate de ziarul ”Expresul” în parteneriat cu Primăria Nisporeni și au adunat 26 de participanți.

Startul a fost dat de către primarul Grigore Robu, care a venit cu o mică prezentare a proiectelor de investiții capitale prevăzute pentru acest an. Printre acestea s-a numărat și cel privind aprovizionarea cu apă potabilă a orașului, în valoare de 14,6 milioane euro, și cel de construcție a rețelei de canalizare (80 milioane lei). S-a vorbit și despre un proiect de iluminare stradală (3 milioane lei), un proiect de eficiență energetică la grădinița ”Povestea” (1,7 milioane lei), dar și despre altele.
După ce au ascultat relatarea primarului, cetățenii au început să-l ”bombardeze” cu întrebări.
Iată cîteva dintre acestea, dar și răspunsurile parvenite.

Cînd vom avea apă la robinet?
Grigore Robu:
Proiectul privind construcția apeductului ”Prut-Nisporeni” este pe ultima sută de metri. Totul decurge conform termenilor prevăzuți. Apa va ajunge la casele oamenilor pînă pe 1 august. Anume atunci va fi tăiată panglica la noul apeduct. S-au făcut deja și unele analize de laborator ale apei pe care o vom consuma. Aceasta va fi net superioară chiar și apei pe care o cumpărăm de la magazin. Asta, datorită faptului că toate instalațiile și țevile sînt noi, aduse din Austria.

Cît va costa un metru cub de apă?
Grigore Robu:
Apa va fi mai scumpă față de cea tehnică, de care beneficiem acum. Dar, pentru prima jumătate de an de la darea în exploatare a apeductului, pînă se va realiza tarificarea și calculele tehnice la ANRE, costurile vor rămîne neschimbate. Deocamdată, nu se cunoaște cît va costa, ulterior. Se știe doar că, cu cît mai mulți beneficiari vom avea, cu atît vor fi mai mici costurile. De aceea locuitorii ar trebui să se implice mai activ, să achite contribuția prevăzută de proiect.

Cu apa aceasta curată va fi posibil de spălat banii murdari?
Grigore Robu:
E o întrebare cu subtext. Activitatea companiei care va gestiona apeductul va fi controlată foarte riguros, controlul financiar va fi foarte aspru. Totul va fi transparent.

Dacă lipsește canalizarea, unde se va duce apa utilizată? În țările dezvoltate se face, mai întîi, canalizarea, apoi apeductul. La noi – ca la nimeni.
Grigore Robu:
Credeți-mă, dacă, inițial, cîștigam un proiect privind reparația drumurilor, iar mai apoi apeductul, așa făceam. În țara asta nu ai de ales. Reieșind din situația economică, cred că nu e cazul să ne ”alintăm”. Totul facem în dependență de ofertele investitorilor străini. Sper că vom realiza și un proiect ce ține de sistemul de canalizare, l-am depus deja la Agenția de Dezvoltare Regională Centru. Costul total ar fi de circa 80 milioane lei.

Cum rămîne cu drumurile deteriorate de pe urma construcției apeductului?
Grigore Robu:
În proiect sînt prevăzuți bani pentru repararea drumurilor ce au fost deteriorate din cauza construcției apeductului.

Ați pomenit de iluminarea stradală, va fi doar pe străzile centrale sau și la periferii?
E o schiță a străzilor principale. Cele secundare, dacă ați observat, încercăm, încetul cu încetul, să le acoperim cu forțele proprii. Se instalează becuri mai econome.

Aveți în plan și amenajarea parcului din oraș?
Nu știu cît îmi va reuși, dar am cîteva planuri foarte speciale pentru parc. Acum două săptămîni, la Nisporeni s-a aflat o echipă de proiectanți din Chișinău, care a realizat o schiță de proiect pentru iluminarea în parc. Vor fi instalate 84 de corpuri de iluminat: de la podul de la spital pînă la podul de la Școala profesională. Este un proiect ambițios și voi găsi o soluție să-l implementez.

Mihai Bortă, directorul Școlii de arte plastice: Dacă tot vorbim despre un proiect în parc, poate ar fi posibil de realizat și o galerie de artă aici? Avem multe lucrări care ar fi bine să fie expuse la un loc vizibil. Ne-am dori o galerie de artă permanentă. O galerie închisă, unde spectatorul să fie pregătit să vină să contempleze lucrări de artă.
Grigore Robu: E o idee foarte bună, pe care o aud pentru prima oară. O să ne gîndim. Iată de ce astfel de discuții publice sînt utile. Ele trebuie să aibă loc cît mai des.

Consultările publice la Nisporeni au avut loc în cadrul Proiectului ”Sporirea transparenței investițiilor capitale publice prin consultarea propunerilor cu locuitorii comunităților” susținut financiar de către Ambasada Marii Britanii la Chișinău din Fondul pentru Bună Guvernare.

(1 vizualizări)