Expresul

Ce flori plantăm primăvara?

Cu cît plantele ţinute pînă acum în ghivece sînt mai mici, cu atît sînt mai uşor de cultivat şi au mai multe şanse să se adapteze rapid la noul mediu.
deci ce flori putem planta acum?

Panseluţele. Spaţiul dintre fiecare floare trebuie să fie de 7-12 cm – pentru o creştere mai frumoasă şi mai sănătoasă. Iubesc soarele şi cel mai bine cresc într-un sol argilos și galben. După plantarea răsadurilor, pămîntul din jurul rădăcinii se presează cu degetul, dar nu foarte tare, după care se udă. Dacă se folosesc seminţe, acestea nu se îngroapă mai adînc de trei degete. Ele încep să germineze în maximum 8 zile de la plantare.

Macii (semințele). Trebuie plantaţi primăvara devreme, după ultimul îngheţ. Lăsaţi seminţele pe pămînt, fără a le îngropa, deoarece au nevoie de lumină în procesul de germinare. Menţineţi umiditatea solului timp de 10-15 zile. Anul următor, macii vor fi prezenţi ­într-un număr mai mare, datorită seminţelor scuturate pe sol şi purtate de vînt.

Petuniile. Se plantează, de obicei, în aprilie sau mai, fiind apreciate pentru culorile vii ale florilor şi pentru parfumul pe care îl răspîndesc dimineaţa şi seara. Cu o atenţie sporită din partea proprietarilor, petuniile vor rămîne înflorite din luna mai pînă toamna, acestea adaptîndu-se plantării atît direct în grădină, cît şi în ghivece sau coşuleţe suspendate. Se înmulţesc prin seminţe care trebuie presărate într-o tavă cu pămînt umed, ce le va permite germinarea.

Salvia. Seminţele trebuie puse la germinat în martie-aprilie, în lădiţe, într-un pămînt nisipos, la o temperatură de 16-18°C , timp de circa două săptămîni. În luna mai, răsadul poate fi plantat la locul definitiv, la distanţă de 20-30 cm unul de altul. Salvia nu e pretenţioasă, dar nu suportă excesul de apă.

Floarea-soarelui. Este o plantă uşor de cultivat care, mai nou, a apărut în soiuri de talie pitică. Soiurile pentru grădină se pot semăna direct în pămînt spre sfîrşitul lunii aprilie, cînd nu mai există pericolul de îngheţ. Pămîntul trebuie lucrat foarte bine din toamnă.

Gălbenelele. Sînt cultivate atît pentru proprietăţile lor medicinale, cît şi în scop decorativ, pentru înfrumuseţarea grădinilor, ele înflorind în culori precum galben, portocaliu sau crem. Se plantează la începutul primăverii, într-un colţ al grădinii, care are soare din plin şi unde pămîntul este bine afânat.

Reguli de aur pentru o grădină plină de viaţă:

  1. Cumpăraţi seminţe, butaşi sau răsaduri din florării sau din magazinele de profil.
  2. Asiguraţi plantelor necesarul de lumină, umbră, şi umiditate, în funcţie de fiecare specie în parte.
(268 vizualizări)