În fotografie: Palatul de cultură din Ungheni
În fotografie: Palatul de cultură din Ungheni

”Oamenii spun că bîntuie ceva pe aici. Eu nu am simțit niciodată…”, spune Vasile Iucal, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Ungheni. După o scurtă pauză, face o remarcă: ”Poate și este ceva…”.

Vorba e că muzeul respectiv se află în incinta Palatului de Cultură, construit, prin anii 70 ai secolului trecut, pe locul unui fost cimitir. Așa le-a venit autorităților sovietice de atunci: și-au pus scopul să demoleze cimitirul și să construiască, pe acel loc, un palat de cultură fastuos. Zis și făcut. S-a întîmplat prin anii 70-80.

”Autoritățile de atunci erau anticreștine. Pentru ele nu a contat credința și bunătatea. Ele doreau să le arate europenilor că, la intrarea în fostul impreriu sovetic, aici, la hotar, există ceva deosebit și au cocoțat acest palat pe deal, ca, atunci cînd urmau să treacă trenurile din România, să vadă cît de bine trăim”, povestește istoricul.

Oseminte încă ies la suprafață
Oamenii care au putut să permute osemintele rudelor au făcut-o. Mulți, însă, nu au reușit. Fără pic de milă, cu buldozerul, osemintele rămase au fost mînate la vale, înspre Prut.

”Și astăzi mai putem observa cum din pămînt mai ies oase. Sînt ale celor care fuseseră cîndva înmormîntați aici. Chiar și arheologii pe care-i găzduim cînd vin să facă săpături spun că ceva nu este curat aici, se simte ceva în aer. E trist, dar asta e realitatea”, povestește Vasile Iucal.

Primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros, are, însă, o altă versiune la acest subiect. ”Nu mai este construit Palatul de cultură chiar pe locul fostului cimitir. Afirmă că e pe cimitir doar lumea care nu știe.  Personal l-am întrebat pe Leonid Barsucovschi, fostul arhitect al orașului Ungheni, și mi-a zis că edificul a fost înălțat la 30-40 de metri de marginea cimitirului”, a declarat dînsul pentru ”Expresul”.

Nici un gest creștinesc?

O fi construit pe locul fostului cimitir sau alături, nu mai contează. Timpul nu-l mai întroci înapoi. Dar cîte ceva mai poate fi făcut.

”Deocamdată, nu a fost înălțat măcar un monument în memoria acestui fapt macabru din istoria orașului. Este regretabil”, afirmă Vasile Iucal. Este adevărat, a fost instalată, cu vreo zece ani în urmă, o piatră comemorativă în preajmă, șlefuită de cîțiva sculptori în cadrul unei tabere de sculptură, organizată la Ungheni. ”Am crezut că din ea va crește ceva, dar ce să crească? Unde nu pui, nu crește. Sperăm ca, într-o bună zi, să se facă ceva în amintirea celor, osemintele cărora au fost strămutate din locul lor de odihnă”, a opinat directorul muzeului, subliniind că ar fi bine ca măcar Palatul de cultură să fie sfințit.

”Poate că trebuie sensibilizată comunitatea locală, ca, împreună, să facem ceva. Or, Ungheniul, ca nimeni altul în Republica Moldova, a fost afectat de epoca totalitar-comunistă. S-a surpat tot, dar, mai ales, arhitectura. Pînă și natura a fost modificată, fiind plantați copaci străini mediului nostru, doar ca să semnalizeze intrarea într-o altă lume”, povestește Vasile Iucal.

Dar să revenim la Palatul de cultură. Deși are mai bine de 40 de ani, nu a fost sfințit niciodată.

Am discutat cu unul dintre cei mai logevivi angajați de aici, Nina Pricladova, coregrafa ansmablului de dansuri ”Struguraș”. A confirmat că edificul nu a fost sfințit, chiar dacă s-a discutat despre aceasta în repetate rînduri.

”Au mai fost inițiative, s-a vorbit despre asta, dar nu s-a făcut nimic. Chiar recent, am vorbit din nou despre o eventuală sfințire a clădirii, dar știm că, de obicei, acest ritual creștinesc se face după o reparație. Sperăm că, în curînd, se va rezolva ceva în acest sens”, a spus dînsa.

La ora actuală, Palatul de cultură din Ungheni nu are un director. Este deja a doua oară, în ultimii patru ani, cînd această instituție este condusă de un director interimar, ceea ce înseamnă, de fapt, că nimeni nu va purcede la acțiuni energice și decizii curajoase.

Referindu-se la o eventuală sfințire a acestei instituții de cultură, foarte importantă pentru oraș,  primarul Alexandru Ambros a spus că ar fi o inițiativă bună, dar ”nimeni nu a venit vreodată cu o asemenea idee”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(125 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: